Dinamo se luptă să rămână în Superligă: alb-roșii au două mari „hopuri”
După ce a reușit să răsufle ușurată cel puțin temporar și să scape de retrogradarea directă, Dinamo mai are un „hop” de trecut, urmând să joace meciul de baraj pentru a-și asigura menținerea în Superliga României. Meciul se va disputa, luni, de la ora 20.00, pe Arena Națională, fiind televizat de DigiSport, OrangeSport și PrimaSport.
Alb-roșii își vor măsura forțele cu Csíkszereda, formația clasată pe locul al șaselea în play-off-ul din Liga a II-a. Situația este posibilă în contextul în care Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au primit licența de a promova în primul eșalon, iar gruparea de fotbal din Miercurea Ciuc a beneficiat de situație.
Returul barajului se va juca peste o săptămână, la Miercurea Ciuc
„Suntem într-o
formă bună, ne-am antrenat bine. Trebuie să fim la nivel maxim. Suntem
favoriți, dar totul se decide pe teren. Am văzut câteva meciuri, Csíkszereda e
o echipă serioasă. Trebuie să dăm maximum în ambele manșe. Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren. În alte campionate nu am mai avut baraje, e prima dată când joc la baraj. Nu îmi place să arăt că am emoții. E presiune din primul moment în care am venit! Fiecare meci a fost important, mai ales ultimele. Următoarele două vor fi cu presiune, dar trebuie să știm să ne stăpânim pentru a juca bine. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri. Nu știu nimic despre viitor, nu vreau să vorbesc, vom vorbi la finalul sezonului, acum mă concentrez pe aceste două meciuri”, a declarat
tehnicianul lui Dinamo, croatul Željko Kopić.
Interesul pentru
partida de pe Arena Națională este unul ridicat, clubul din „Ștefan cel Mare” a vândut aproximativ
22.000 de bilete pentru manșa tur a barajului cu Csíkszereda, urmând ca partida
retur să se dispute o săptămână mai târziu, pe 27 mai, la Miercurea Ciuc.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!