Campionatul din Turcia își dă în petic din nou: haos pe teren în prima ligă
Prima ligă a fotbalului din Turcia este din nou în centrul atenției printr-un episod care a ajuns în presa internațională, care notează la finele meciului dintre Trabzonspor și Fenerbahçe, o mulțime de oameni susținători ai celei dintâi formații au intrat pe teren și i-au atacat pe jucătorii adverși. Totul s-a petrecut, duminică seară, după meciul din prima ligă pierdut cu scorul de 2-3.
Tensiunile ar fi început să crească în aproopiere de fluierul final, când minutul 87 au fost aruncate obiecte pe teren, după ce Michy Batshuayi a marcat ceea ce s-a dovedit a fi golul victoriei pentru echipa oaspete, Fenerbahçe.
La finalul partidei, în timp ce fotbaliştii de la Fenerbahçe se bucurau de victorie pe teren, mai mulți spectatori au pătruns pe gazon şi a izbucnit o încăierare generală.
Reacțiile au fost diverse: antrenorul echipei Fenerbahçe, İsmail Kartal, este de părere că jucătorii săi nu i-au provocat pe fani şi că echipa sa a fost atacată, în timp ce antrenorul echipei Trabzonspor, Abdullah Avcı, a declarat că evenimentele de la final au fost supărătoare.
S-a început o anchetă, în urma scenelor de pe teren
Ministrul de interne Ali Yerlikaya a transmis, ulterior, pe platforma de socializare X, că autorităţile au lansat o anchetă privind încăierarea de la finalul meciului şi pentru a-i identifica pe cei care au luat cu asalt terenul, punctând: „Nu este niciodată acceptabil ca violenţa să existe pe terenurile de fotbal”.
La finele anului 2023, fotbalul turc avut două mari episoade, criticate inclusiv dincolo de graniță. Unul s-a petrecut în duelul dintre MKE Ankaragücü și Çaykur Rizespor (1-1), când Faruk Koca, președintele celei dintâi echipe, care a lovit un arbitru, după fluierul final, în cele din urmă fiind interzis pentru totdeauna din fotbal, după ce fusese constrâns de context să demisioneze. O săptămână mai târziu, un meci din eșalonul al treilea s-a soldat cu o încăierare generală pe teren, în care au fost implicați și jucători, scenele făcând înconjurul lumii.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!