Adio, Amber Heard! Johnny Depp este într-o relație cu avocata sa, Camille Vasquez? «Toată lumea îl adoră»

18 mai 2022 5:32   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard se desfășoară deja de mai bine de o lună, iar declarațiile actorilor țin primele pagini ale ziarelor de scandal din întreaga lumea. Cu toate acestea, fanii sunt de părere că mai multe lucruri importante se petrec în viața „Piratului din Caraibe”, de când și-a făcut apariția pentru pima dată la tribunal.

Procesul dintre Amber Heard și Johnny Depp este departe de a se termina, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură orice nouă înfățișare, pentru a afla noi detalii despre mariajul aparent toxic al celor doi actori. Taberele s-au împărțit și există două grupuri de persoane: susținătorii lui Johnny Depp și cei ai lui Amber Heard. Recent, însă, un cel de-al treilea grup și-a făcut apariția pe rețelele de socializare și, în mod surprinzător, acești internauți sunt #team Camille Vasquez.

Citește și Amber Heard recunoaște că nu a donat cele 3,5 milioane de dolari, câștigați din divorț, așa cum declarase inițial

În cazul în care vă întrebați cine este această Camille Vasquez, ei bine... avocata actorului! Specialista face parte din echipa pe care Johnny Depp a angajat-o pentru a se apăra de acuzațiile lansate de Amber Heard, iar interacțiunile pe care cei doi le-au avut în sala de tribunal îi trimit pe fani cu gândul la o relație nu tocmai profesională, ci amoroasă.

Johnny Depp este într-o relație cu avocata Camille Vasquez?

Cei doi au împărtășit mai multe momente tandre în timpul procesului, iar fani din întreaga lume au putut observa „ocheadele” pe care actorul și avocata lui și le tot aruncă. Mai mult decât atât, în câteva dintre imaginile transmise live în timpul streaming-ului online se poate observa cum Camille Vasquez îl mângâie și chiar îmbrățișează pe Johnny Depp.

Citește și Procesul Johnny Depp - Amber Heard. Cele mai inconfortabile detalii care au ieșit la suprafață

Totodată, în timp ce actorul i-a promis lui Amber Heard că nu o va mai privi vreodată în ochi, și și-a ținut cuvântul, fanii speculează că se uită la Camille Vasquez ca la o femeie de care este îndrăgostit. Cu toate acestea, niciunul dintre ei, nici Johnny Depp și nici avocata lui, nu au făcut declarații pe marginea acestui subiect. Un internaut, însă, a confirmat pe Twitter că femeia este într-o relație stabilă, semn că nu are nicio idilă cu actorul.

„Ea este foarte fericită, într-o relație. De altfel, e echipa lui de specialiști, se simt bine. E normal să se întâmple asta cu un suflet minunat ca Johnny Depp. Toată lumea îl adoră și are o interacțiune plăcută cu el, dar ea... #JustițiePentruJohnnyDepp”, se arată în comentariul comunicat pe rețelele de socializare.

Amber Heard îl acuză pe Johnny Depp că a bătut-o în luna de miere

Amber Heard l-a acuzat deseori pe Johnny Depp de violență domestică, iar actorul a decis să își dea în judecată fosta soție, pentru calomnie. Cu toate acestea, multe dintre mărturiile vedetei au fost demontate rapid de Camille Vasquez și ceilalți avocați din echipa actorului. La ultima înfățișare, Amber a mărturisit că Johnny ar fi agresat-o chiar și la bordul trenului Orient Express, unde și-au petrecut luna de miere.

Actorul din „Charlie și Fabrica de Ciocolată” și fosta soție s-au cunoscut pe platourile de filmare ale „The Rum Diary”. Potrivit Variety, relația lor a fost confirmată în anul 2012 și la doi ani după, în 2014, Depp a cerut-o în căsătorie. În februarie 2015 s-au căsătorit pe insula pe care bărbatul o deține în Bahamas și un an mai târziu, în 2016, Amber Heard a băgat divorț.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe