Ce a găsit Shakira când a ajuns la vila din Miami. A fost nevoită să fugă imediat cu copiii

21 aprilie 2023 10:09   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Shakira s-a mutat împreună cu cei doi copii ai săi, Sasha și Milan, la vila lor din Miami. Când au ajuns, însă acolo au găsit ceva ce nu se așteptau: locuința era invadată de termite. Astfel, au fost nevoiță să își caute, pentru câteva zile, o altă locuință în care să locuiască.

Ce surpriză neplăcută a găsit Shakira la vila din Miami

Shakira a început o nouă viață, alături de cei doi copii ai săi, Milan și Sasha. Cei trei au plecat definitiv din Barcelona și s-au stabilit la Miami, acolo unde artista deține o proprietate impresionantă, a cărei valoare este estimată la aproximativ 17,5 milioane de dolari americani, scrie digisport.ro. 

Artista a avut, însă parte de o surpriză neplăcută când a ajuns la Miami: vila sa impresionantă era invadată de termite.

Sursa citată scrie că era imposibil de locuit în acea proprietate, astfel că Shakira și-a luat copiii și a plecat. O companie de specialitate a fost chemată pentru dezinsecție, iar artista se vede nevoită să aștepte câteva zile, până când problema va fi rezolvată în totalitate.

Ce proprietate a căutat Shakira

Jurnaliștii spanioli scriu că, în paralel, Shakira a început să-și caute o altă proprietate, pe care este dispusă să cheltuie nu mai puțin de 50 de milioane $.

Cântăreața a fost surprinsă, alături de un agent imobiliar, în timp ce a vizionat mai multe vile de lux. Pe actuala proprietate, Shakira ar urma să o vândă pentru aproximativ 15 milioane $.

Mesaj către jurnaliști

După ce a ajuns la Miami, Shakira a postat un mesaj în care le-a cerut jurnaliștilor americani să respecte intimitatea copiilor săi. ,,În această perioadă de schimbări în viaţa mea ca persoană publică, este de înţeles că există o curiozitate permanentă din partea presei pentru mine şi familia mea. Cu toate acestea, copiii mei, Milan şi Sasha, au trăit un an foarte greu, suferind un asediu neîncetat şi necruţător din partea unor paparazzi şi diverse mass-media din Barcelona.

Acum că încep o nouă etapă în viaţa lor, rog cu tărie mass-media, în numele copiilor mei, să le respecte dreptul la intimitate. Vă implor să vă abţineţi să-i urmăriţi până la ieşirea sau intrarea în şcoală, să-i aşteptaţi la uşa casei noastre sau să-i urmăriţi la activităţile lor extracurriculare şi recreative, aşa cum s-a întâmplat în fiecare zi la Barcelona, ​​pentru a obţine fotografii mai bune sau mai multe vizualizări", a scris Shakira.

Shakira: ,,Îmi doresc ca Milan și Sasha să se simtă în siguranță"

,,Am încredere că jurnaliştii şi fotografii sunt sensibili la situaţia cu care se confruntă Milan şi Sasha şi se pot comporta în cel mai uman mod posibil cu ei, ţinând cont că este vorba despre sănătatea şi integritatea fizică şi emoţională a doi minori de 8 şi 10 ani, care doresc doar să poată ieşi şi să meargă la şcoală simţindu-se în siguranţă şi având liniştea sufletească de a nu fi persecutaţi sau supuşi controlului constant al aparatelor de fotografiat.

Solicit acest lucru nu ca artist, ci ca mamă care doreşte să protejeze şi să aibă grijă de bunăstarea psihică şi emoţională a copiilor săi pentru ca aceştia să poată trăi o viaţă sănătoasă şi fericită, aşa cum merită fiecare copil", a scris Shakira, pe rețelele sociale.

După o relaţie începută în 2010, Shakira şi Pique s-au despărţit anul trecut. Fostul fotbalist îşi poate vizita copiii câte zece zile pe lună.

Mai multe