Regele flamenco-ului modern, la București. Eduardo Guerrero va susține două spectacole la Sala Palatului

29 aprilie 2022 10:55   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Celebrul dansator de flamenco Eduardo Guerrero vine pentru prima dată în România, unde va susține două spectacole de gală. Supranumit regele Flamenco-ului modern, spaniolul va dansa în fața publicului de la București pe 26 și 27 mai. 

Extrem de apreciat de public, lăudat în presa internațională, Eduardo Guerrero se prezintă pe scenă cu o energie trepidantă și o expresivitate incredibilă. Cariera și faima sa au explodat odată cu Trofeul câștigat la Festivalul de la Cadiz, în 2017.

Guerrero a conceput până acum 12 spectacole, dintre care Aleea păcatelor, Desplante, Umbră efemeră I, Umbră efemeră II, Gaditania. Le-a pus în scenă în Spania, Mallorca, Germania, Olanda, SUA, Mexic, Tenerife, Chile, Argentina, Peru, Columbia și nu numai. Cel mai recent spectacol, Debajo de los pies (Sub picioare), se bucură de șase nominalizări la prestigioasele Premii Lorca.

Ce spectacol susține la București

Spectacolul de la București este unul dintre cele mai impresionante reprezentanții, susținut și la Expoziția Mondială din Orientul Mijlociu, EXPO Dubai 2020, unde celebrul dansator a reprezentat Spania

Spectacolul FARO propune o călătorie imaginară către 17 faruri de pe coastele spaniole, o demonstrație temperamentală a mai multor stiluri de flamenco, acompaniată de un grup de muzicieni de elită. Guerrero vine în România însoțit de o tânără dansatoare și coregrafă de excepție, Maria Moreno, doi chitariști de primă clasă și doi vocaliști unici în Spania.  

Cine e Eduardo Guerrero

Eduardo Guerrero González s-a născut în 1983 la Cádiz, în Andaluzia Flamenco-ului, și a început să danseze pe când avea doar 6 ani. A studiat balet clasic și dansul spaniol la Conservatorul de Dans din Cádiz, apoi s-a perfecționat în dansul clasic și contemporan.

Cel mai în vogă dansator de flamenco a evoluat pe scenele celor mai importante teatre și festivaluri din lume, din California la Londra, de la Bogota la Toronto sau Amsterdam. Despre minunea dansului spaniol, revista Flamenco Divino scrie că „nu își fixează limite, pentru că nu are nevoie de ele. El dansează imposibilul”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe