Cine este WRS, solistul de la Eurovision care a fost mai întâi dansator. A colaborat cu Antonia şi Ruby
Printre concurenţii care au impresionat la selecţia naţională Eurovision 2022, se află şi WRS. Tânărul a ajuns în finală cu piesa sa, "Llamame". Click! îți spune cine este solistul, cum a ajuns să facă muzică şi cum a fost să lucreze cu nume precum Antonia şi Ruby.
Unul dintre favoriții de la Eurovison, WRS, are o poveste interesantă de viață pentru cei 28 de ani ai săi. Iinterpretul piesei "Llamame", pe numele său adevărat Andrei Ursu, a lucrat, la începuturile carierei sale în showbiz, ca dansator la "Românii au talent" și "Vocea României", iar apoi a fost membru în trupa de băieți Shots.
WRS a dansat cu Antonia şi Ruby
A fost îndrumat de mic spre o meserie în lumea artistică, ambii părinţi fiind dansatorim iar la show-urile Pro TV a colaborat cu artiste precum Antonia, Ruby şi Andreea Bănică.
"Numele meu este Andrei Ursu, cel de scenă WRS, sunt un artist din Buzău, născut în 1993. Fac multă muzică și scriu și pentru alții. Îmi place să petrec. Îmi place să dansez, am început la „Românii au talent” și „Vocea României”, așa mi-am început eu cariera. Părinții mei sunt ambii dansatori și am început să dansez de foarte mult, de copil, de la vreo 12 ani am început. Am dansat cu alți artiști înainte să ajung la Pro TV, am dansat cu Antonia, cu Corina Bud, Andreea Bănică, Ruby. Am învățat foarte multe lucrând pentru alți artiști", ne-a povestit WRS, care lucrează de ceva timp la Global Records, find unul dintre favoriții de la Eurovision.
WRS A fost în studio cu Inna şi Carla's Dreams
WRS a mai dezvăluit că a avut multe de învăţat nu doar de la acestea, ci şi de la artişti precum Inna şi Carla's Dreams, cu care a stat în studio şi care i-au arătat cum se face muzică. A ajuns să facă muzică solo, după ce a făcut parte din trupa Shot.
"Am intrat în showbiz că să le fur pâinea celor cu care am dansat. Am învățat foarte multe de la ele. Am învățat foarte multe lucrând pentru alți artiști la Global Records, pentru că m-am angajat la Global Records acum 7 ani. Și, am stat acolo, mi-am luat câteva modele cum ar fi Inna, Carla’s Dreams, The Motans, care sunt nume imense în lumea muzicală. Și am stat cu aceștia în studio, am văzut cum se scrie muzică. Am avut niște modele în el. Sunt un tip norocos. Norocul meu a apărut când Alex Cotoi mi-a zis „băi, tu ai ceva, haide în studio și hai să lucrăm”. Vorbesc de carieră solo. Trupa Shot a fost pe val când eram la Vocea României. M-a văzut Smiley. A fost foarte tare trupa Shot, dar, pentru acel moment din viața mea, a fost fix ce trebuie", a mai povestit WRS.
Ce urmează după Eurovision pentru WRS
WRS ne-a dezvăluit că urmează să lanseze un EP de 6 piese şi un alt single. Mai mult, a avut succes şi în Bulgaria, unde o piesă a sa a fost pe locul unu în topuri.
"Investesc foarte multă energie în arta mea. Îmi editez singur clipurile. Îmi place să mă implic în tot și mă bucur foarte tare de proces. Urmează să lansez această piesă, că single, undeva în aprilie. Dar, până atunci, mai am vreo trei piese de lansat. Eu lansez o dată la trei săptămâni, pentru mine, pandemia a fost un avantaj din punctul ăsta de vedere, am făcut muzică in perioada asta. Am căutat foarte multe instrumente, am scris mult și acum vreau că lumea să-mi cunoască muzica", a mai spus WRS.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!