Regina Consoartă, apariție spectaculoasă la banchetul de stat! Cum a apărut, la brațul Regelui Charles

23 noiembrie 2022 11:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Banchetul de stat organizat la Palatul Buckingham a fost primul eveniment de la schimbarea suveranului. Regina Consoartă, Camilla, a surprins pe toată lumea cu apariția ei. Nu ținuta a fost punctul forte al acesteia, ci bijuteria spectaculoasă pe care a purtat-o. 

Kate Middleton nu a fost singura care a făcut ravagii la banchetul de stat organizat în cinstea vizitei președintelui sud-african, Cyril Ramaphosa. ( Vezi articolul aici - Kate Middleton, omagiu adus Prințesei Diana! A purtat bijuteriile sale preferate la cel mai important eveniment de la Buckingham ).

Regina Consoartă i-a adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a

La evenimentul de la Buckingham, Regina Consoartă nu a impresionat prea tare prin ținuta sa, dat fiind faptul că a mai îmbrăcat o dată rochia de-un albastru regal, în cadrul unui dineu al liderilor Commonwealth-ului în Rwanda, organizat împreună cu soțul ei, Regele Charles, în luna iunie a acestui an. Rochia îmbrăcată de Camilla poartă semnătura Bruce Oldfield și este toată din dantelă. 

Citește și - Ce are în comun Camilla cu Regina Elisabeta a II-a. Detaliul care l-a cucerit pe Charles

De-a lungul timpului, Camilla a fost mult mai îndrăzneață decât Kate Middleton la capitolul bijuterii. Pentru banchetul de stat, aceasta a ales să poarte tiara Reginei Elisabeta a II-a, plină de safire și cu o dimensiune impresionantă. La rândul său, Regina Elisabeta a purtat bijuteria prețioasă în anul 1989, în Singapore, dar și în anul 2015, în cadrul vizitei de stat a Chinei, în Marea Britanie.

Soția Regelui Charles a mai accesorizat ținuta sa cu Ordinul albastru, dar și cu broșa cu panglică galbenă, cu chipul Reginei Elisabeta. Deși tiara cu safire face parte dintr-un set, de fapt, cu cercei și colier, Camilla a ales să poarte, însă, doar tiara, optând pentru o altă pereche de cercei, un alt colier și o altă brățară, tot cu safire.

De unde provine celebra tiară cu safire, atât de iubită de Regina Elisabeta

Tiara încrustată în safire pe care Regina Consoartă a purtat-o la banchet nu este una oarecare. Aceasta era extrem de iubită de Regina Elisabeta, dat fiind faptul că tatăl său, Regele George al VI-lea, i-a oferit-o, alături de perechea de cercei și un colier asortat, în anul 1963, drept cadou de nuntă.

Setul poartă denumirea de Suita victoriană King George VI și a mai primit, în anul 1960, și o brățară asortată. 

Tiara, de fapt, are o poveste mult mai interesantă. Aceasta a fost, inițial, un colier, cumpărat pentru Prințesa Louise a Belgiei, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pentru că Louise nu a avut un comportament demn de o prințesă, având o viață amoroasă controversată, aceasta a ajuns să fie îndepărtată de familie și, implicit, să se afle într-o situație financiară dificilă. 

Din acest motiv, Louise a decis să-și vândă bijuteriile, inclusiv colierul cu safire, care a fost transformat, mai apoi, în celebra tiară atât de iubită de Regina Elisabeta. Nu se știe, însă, cum a ajuns tiara în posesia Familiei Regale. 

În ceea ce privește banchetul organizat la Buckingham, totul a fost ca la carte. Vizita președintelui sud-african a fost planificată în detaliu, iar meniurile au fost pe măsură. S-a servit, potrivit presei internaționale, șalău la grătar cu ciuperci sălbatice, trufe și sos acrișor, fazan cu anghinare și multe alte bunătăți special preparate pentru acest eveniment. 

La sosire, președintele sud-african a fost întâmpinat de 1.000 de soldați, 230 de cai, 7 fanfare militare, precum și de două trăsuri regale. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe