Soția lui Richard Gere a atras toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția. Este cu 34 de ani mai tânără decât celebrul actor și a strălucit pe covorul roșu

3 septembrie 2024 14:25   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cuplurile au strălucit pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția, de la Brad Pitt și iubita lui Ines de Roman, George și Amal Clooney, sau Antonia Banderas și partenera sa Nicole Kimpel. Însă, în centrul atenției au fost și Richard Gere și soția lui cu 34 de ani mai tânără decât el, Alejandra Silva. De asemenea, ei au fost însoțiți și de fiul actorului, Homer.

Richard Gere, în vârstă de 75 de ani, împreună cu cele mai dragi persoane din viața sa: tinerica soție, Alejandra Silva, în vârstă de 41 de ani, și fiul său, Homer Gere, în vârstă de 24 de ani, din fosta căsnicie cu modelul și actrița Carey Lowell, au fost în centrul atenției la Festivalul de Film de la Veneția. Cei trei au strălucit pe covorul roșu la premiera filmului în care joacă Brad Pitt și George Clooney, „Wolfs, duminică, 1 septembrie.

Celebrul actor a fost îmbrăcat la 4 ace, într-un smoking clasic negru, completat de o cămașă albă și un papion negru. Și, cum e tatăl, așa e și fiul, căci și Homer Gere a fost la fel de elegant, optând pentru un look asemănător. Mama lui este modelul Carey Lowell, cu care Richard Gere a fost căsătorit din 2002 în 2013.

Richard Gere, cu familia la Festivalul de Film de la Veneția

De cealaltă parte, Alejandra Silva este totuși cea care a captat atenția tuturor, într-o spectaculoasă rochie albă, de gală, lungă, cu o crăpătură pe picior și mulată în jurul abdomenului. Richard (75 de ani) și Alejandra (41 de ani) sunt căsătoriți din anul 2018 și au doi fii mici, Alexander, de cinci ani, și James, de patru, care nu au fost prezenți la gală.

Festivalul de Film de la Veneția, aflat la cea de-a 81-a ediție, se va încheia pe 7 septembrie cu proiecția filmului „The American Backyard” de Pupi Avati, marcând astfel un final memorabil pentru acest eveniment de elită.

Mai multe