Alexandra Stan, de urgență la spital! Artista a fost nevoită să-și anuleze concertul
Alexandra Stan a fost nevoită să meargă de urgență la spital, după ce s-a simțit foarte rău chiar înaintea concertului pe care ar fi trebuit să-l susțină în Ungaria. Artista a suferit o infecție și a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că nu a mai putut urca pe scenă.
Vedeta a început să aibă probleme de sănătate, chiar din momentul în care a aterizat pe aeroportul din Budapesta.
Citește și: Alexandra Stan, dezvăluiri despre fostul soț. De ce a încercat să se sinucidă
Solista a mărturisit fanilor pe rețelele de socializare că are febră și se confruntă cu o durere foarte puternică în gât, mai exact în zona amigdalelor.
,,Mă simt foarte rău. Gâtul meu este foarte umflat, abia vorbesc. Am febră. Sper să mă odihnesc puțin în mașină și apoi la hotel.", a mărturisit Alexandra Stan fanilor pe rețelele de socializare.
Citește și: Alexandra Stan, cadou «deocheat» pentru Mihai Morar! Apare goală!
Alexandra Stan a fost invitată să cânte la festivalul Deja Vu, ce se desfășoară în Ungaria la Szeged.
,,Ne vedem pe la ora 10:00", a promis inițial artista.
Starea Alexandrei Stan s-a agravat
Din nefericire, starea Alexandrei Stan s-a agravat, iar artista a anunțat la scurt timp, pe Instagram, că este nevoită să anuleze concertul, întrucât sănătatea nu-i mai permite să urce pe scenă și trebuie să urmeze un tratament pentru a-și reveni. Vedeta suferă de o infecție la gât, în zona amigdalelor și trebuie să-și ia o perioadă de repaos.
„Mă întristează că nu voi putea susține concertul în seara asta, pentru că am o infecție la amigdale și febră. Azi am fost la spital aici în Szeged și medical mi-a recomandat să mă odihnesc și să urmez tratamentul. Îmi cer scuze pentru neplăcere”, a scris Alexandra Stan pe rețelele de socializare.
Alexandra Stan continuă să aibă febră în ciuda tratamentului
Alexandra Stan a postat apoi o imagine pe patul de spital, în timp ce o asistentă medicală îi pune o perfuzie în zona brațului.
În ciuda tratamentului, cântăreața continuă să aibă febră. Alexandra Stan a vrut să-și țină la curent fanii cu evoluția stării ei de sănătate și în ultima imagine, postată pe Insta Story, vedeta arată termometrul ce indică o temperatură de peste 38 de grade. Se pare că solista va avea nevoie de o perioadă ceva mai lungă pentru a se reface complet.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!