Alina Laufer s-a sărbătorit acasă, în familie! Ce cadouri a primit din partea persoanelor dragi
Alina Laufer a schimbat prefixul duminică și s-a sărbătorit acasă, în sânul familiei. Descoperă cum a petrecut, dar și ce cadouri a primit din partea apropiaților. Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru Click!, Alina Laufer a vorbit despre cum a arătat ziua în care a împlinit 40 de ani.
A împlinit 40 de ani, așa că s-a bucurat din plin de părinții ei, de soțul ei, Ilan Laufer, gemenii lor, Davina și Nathaniel, care au împlinit deja 2 ani și 3 luni, dar și de fiica ei adolescentă, Karina, care la 14 ani și jumătate îi știe toate gusturile vestimentare ale mamei sale. Alina Laufer și-a serbat ziua la Cornu, acasă, la părinții ei, acolo unde și-a construit și ea o vilă superbă, lipită practic de casa familiei sale.
„Sâmbătă dimineață am fost cu copiii la Ferma animalelor. Le-a plăcut foarte mult, le-am dat de mâncare poneilor, iar duminică mi-am serbat ziua în familie, la Cornu, la ai mei, acolo unde ne-am terminat și noi casa. Aproape în fiecare weekend mergem la Cornu, este aer curat și ne place. Stăm deja în casa pe care ne-am făcut-o, e perete în perete cu a mamei, ne place mult acolo, ne place Câmpina, lumea deja ne cunoaște, ne plac cofetăriile de acolo, restaurantele, totul e mai ieftin decât în București”, ne-a povestit pentru Click!, Alina Laufer.
Ce cadouri a primit de la fiica ei, Karina
Alina Laufer s-a bucurat din plin de vremea frumoasă de afară, de aerul curat, dar și de cadourile pe care le-a primit de ziua ei, de la fiica sa adolescentă, Karina, pe care o are din căsătoria cu artistul Jorje.
„Ne-am plimbat și am sărbătorit acasă, cu ai mei. Mama m-a răsfățat și mi-a făcut tortul preferat pe care mi-l face în fiecare an, pentru că știe că îmi place, de biscuiți, cu vișine din vișinată, și o negresă foarte bună care este specialitatea ei. Ce cadou să mai îmi facă Ilan? E suficient că mai stă cu copiii. Karina mi-a luat niște haine din mall. Știe ea ce să îmi cumpere și ce îmi place, are deja 14 ani și jumătate, și-a luat buletinul. A fost puțin cam haos cu copiii, nu am reușit să facem poze, dar important este că ne-am simțit bine! E greu să faci poze cu ei, nu se sincronizează, când se uită unul, întoarce capul celălalt și tot așa. Îmi doresc să mergem într-o vacanță, dar cred că cel mai probabil vom pleca la mare. Gemenii sunt bine, aleargă prin curte, mănâncă într-una, le amestecă pe toate, cârnați, pepene, înghețată. Sunt foarte activi și ne țin în priză”, ne-a mai povestit sărbătorita Alina Laufer.
Alina Laufer: „Am atâtea lucruri pentru care mă simt recunoscătoare”
Ajunsă la o vârstă în care se simte împlinită și plină de recunoștință, pentru ceea ce are și trăiește acum, Alina Laufer și-a exprimat public bucuria.
„La mulți ani mie! Am atâtea lucruri pentru care mă simt recunoscătoare. Copii frumoși și sănătoși, un soț minunat și iubitor, părinți ce m-au susținut și mi-au oferit dragoste necondiționată toată viața mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, în fiecare zi, și tot simt că nu ofer suficientă recunoștință pentru viață pe care mi-a dăruit-o. Va doresc un 1 Mai însorit, alături de familiile voastre, de prieteni și poftă bună la grătare”, a fost mesajul „lansat” pe Instagram de Alina Laufer.