EXCLUSIV Anamaria Prodan, surprize pentru Reghe azi, la procesul de divorț: «Știm că îi e frică de amantă»

4 aprilie 2022 9:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu s-au prezentat la prima înfățișare a procesului de divorț, care a avut loc pe 7 februarie, la Judecătoria Buftea, dar azi (4 aprilie) se pare că toată familia Prodan-Reghecampf va face spectacol la cea de-a două înfățișare. La ora 14.00 cu toții vor spune “Prezent” la Judecătoria Buftea, inclusiv juniorul familiei Prodan–Reghecampf. Ce simte azi Anamaria Prodan, încă Reghecampf, ce sentimente o încearcă după o căsnicie de 13 ani, ajunsă pe butuci, ne-a spus chiar ea, într-un interviu exclusiv pentru Click!.

  • Click! Ana, cum ești azi? Se aude că mergeți cu toții la Judecătoria Buftea, la a două înfățișare în divorțul cu Reghe!

Da, la ora 14.00 mergem la Judecătoria Buftea! Mergem toți, căci copiilor le e dor de el. Măcar așa să-l vadă! Chiar dacă a uitat de ei, copiii nu au uitat de el. Vor măcar să-l vadă.

  • De când nu l-a mai văzut Reghe pe fiul lui, pe Reghe jr?

Nu mai știm de când nu l-a mai văzut… În aproape 2 ani, adunate 10 minute, cred… Am înțeles toți că nu are voie să-i vadă pe copii. Este ok. Își revine el în ani.

  • Crezi că Reghe își va face apariția la proces însoțit de Corina?

Poate să vină cu cine vrea. Nu e treaba noastră! Oricum știm că îi e frică de amantă și nu îndrăznește să sune sau să își vadă copiii. El e un gen mai fricos. Mai supus, de fel, în fața amantelor cu trecut glorios. Își revine el când se trezește singur, pe drumuri.

Citește și: EXCLUSIV Anamaria Prodan, apariție de podium la un nou proces cu Reghe. Ce i-a cerut acesta în instanță: «E jenant pentru un bărbat»

  • Cum crezi că vei reacționa tu când o să-l vezi pe Laurențiu Reghecampf după atâta timp?

Să reacționez? Eu îl știu cel mai bine pe Reghe. Fricos, umil, supus în fața femeilor de genul celei care stă pe lângă el! Este terifiat să și vorbească. Ați uitat că la podcast se uita la amantă după fiecare cuvânt, încercând timid să primească aprobare, dacă să zică sau nu cuvintele...

  • Dar Bebeto? O să fie cu emoții.

Bebeto este puternic. A înțeles că l-a distrus o damă cu “trecut superb”! 

  • Ce vei face cu tatuajul pe care îl ai cu el? O să-l scoți la un moment dat?

Tatuajul? Nu m-am gândit. Face parte din viața mea.

  • Intenționezi să-l lași sărac, fără nimic, pe Reghecampf, după procesul de divorț?

Cum să-l las eu sărac? S-a lăsat singur, căci dacă nu ai minte e greu să stai în lumea bună! Mai rău e că omul era montat să ne lase și pe noi. Doar că după toate amenințările și înjurăturile amantei din mailuri la adresa lui, noi, familia, ne-am prins cu cine avem de-a face și ne-am unit! Așa i-am pus la pământ…și am oprit jaful. Acum trebuie să se înfrățească de jumătatea noastră, să o pună urgent în cont, căci altfel e deranj pentru Reghe! După, vrem să plece departe de lumea noastră frumoasă și demnă.

  • Este finalul azi sau crezi că se va mai lungi procesul?

Procesul nu are cum să se termine, căci trebuie să strângă de pe unde a dat jumătatea mea de avere și a copiilor. Durează ceva cred!

Citește și despre cum a decurs întâlnirea dintre Reghe și Anamaria Prodan, Bebeto și Sarah, la tribunal, în Buftea. Care a fost reacția antrenorului după ce și-a văzut copii, declarațiile lui Laurențiu Jr., dar și primele declarații ale agentului FIFA după proces. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe