Andra, imagine rară cu tatăl său. A făcut-o publică de ziua lui de naștere

11 martie 2024 16:17   Vedete românești

Andra Măruță, una dintre cele mai iubite cântărețe din România, și-a serbat astăzi tatăl, pe Alexandru Mihai. Părintele solistei a mai adăugat un an în plus în buchetul vieții sale, iar fiica sa le-a împărtășit fanilor o fotografie în care apare alături de el. Cu toate că are o fată faimoasă, acesta a ales să apară rar în lumina reflectoarelor. Cum arată astăzi tatăl Andrei și cât de mult aceasta îi seamănă. 

Andra provine dintr-o familie numeroasă din Câmpia Turzii, având două surori și un frate. Părinții lor se mândresc cu toate realizările acestora și se bucură ori de câte ori copii lor au parte de reușite în viață. La rândul lor, aceștiau au grijă să își respecte și să își ajute mereu părinții. 

Tatăl Andrei își serbează ziua de naștere 

Andra nu este iubită doar de fanii din întreaga țară care îi vin la concerte, ci și de cei din mediul online. Are o comunitate numeroasă pe Instagram, pe care o ține la curent cu evenimente importante din viața sa și, uneori, ale celor dragi. 

Recent, soția lui Cătălin Măruță a postat o fotografie cu tatăl ei, cu ocazia zilei de naștere a bărbatului. Fanii au rămas plăcut surprinși de asemănarea izbitoare dintre cei doi, ajungând la concluzia că seamănă ca două picături de apă. 

„La mulți ani, tata! Te iubesc!”, a fost mesajul transmis de solistă în dreptul fotografiei care i-a înduioșat pe fani. 

Andra: „Ați avut mereu încredere în mine”

În trecut, Andra vorbea despre relația cu numeroasa ei familie și le era recunoscătoare tuturor pentru sprijinul oferit. Prețuiește și acum momentele în care se reunește cu cei dragi și știe cât de importante sunt acestea. 

  „M-am născut într-o familie frumoasă și bună, cu părinți iubitori și înțelegători și cu frați talentați și mereu apropiați de mine. Când ne strângem laolaltă, ca pe timpuri, redevin copil și simt că sunt cea mai fericită din lume. Va mulțumesc pentru că ați avut mereu încredere în mine și ați știut să mă susțineți mereu pe drumul pe care am ales să pășesc”, a scris Andra pe blogul personal.

Mai multe