Cătălin Botezatu, luat la rost de creatoarea rochiei lui Carmen Iohannis: «Nu este corect sa fim judecate»

23 septembrie 2022 12:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cătălin Botezatu a criticat rochia purtată de Prima Doamnă a României, la funeraliile Reginei Elizabetei a II-a, dar cea care a creat ținuta, designerul Andreea Tincu, a reacționat recent la declarațiile sale. Aceasta i-a atras atenția lui Botezatu că opinia sa este una strict subiectivă și l-a contrazis categoric în privința mai multor aspecte. 

Cătălin Botezatu a fost nemilos cu vestimentația lui Carmen Iohannis, creată de Andreea Tincu, pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Bote a considerat nepotrivită rochia din catifea deoarece ar fi avut un decolteu prea mare, iar a doua ținută a considerat-o ca fiind «foarte prost lucrată». Astfel de vorbe nu puteau să nu o deranjeze pe creatoarea de modă Andreea Tincu, care i-a dat replica lui Botezatu pentru afirmațiile destul de dure. 

Citește și: Cătălin Botezatu a analizat ținutele de la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a! Carmen Iohannis a gafat

«Decolteul Primei Doamne este absolut decent»

Creatoarea de modă a punctat faptul că opinia lui este una subiectivă și că femeile din ziua de azi apelează la ținute moderne, iar decolteul Primei Doamne a fost unul decent, comparativ cu alte invitate, care au optat pentru o croială mai îndrăzneață. 

«Draga Catalin,

Ne cunoastem de foarte multi ani.

Bineinteles ca o tinuta poate sa iti/imi placa, indiferent cine este designerul ei. Cum bine ai zis, E din punctul tau de vedere, care poate fi corect sau nu, bine documentat sau nu.

Vezi și: Cătălin Botezatu, apariție fabuloasă la Untold! Numai lanțul de la gât cu briliante, din prima seară, a costat cât o mașină!

Decolteul Primei Doamne este absolut decent, chiar persoane din Familia Regala fiind de-a dreptul curajoase in aceasta privinta, dupa cum vedem in pozele atasate. Istoria evolueaza, oamenii se schimba, ne adresam viitorului, nu ramanem etern tributari unui trecut. Suntem femei ale secolului XXI, avem dreptul sa ne alegem ceea ce ne place si nu este corect sa fim judecate dupa centimetri de material.», a scris Andreea Tincu. 

Nu rata nici: Monica Hill, declarații explozive despre Cătălin Botezatu: «Încă îl iubesc foarte mult»

Creatoarea rochiei lui Carmen Iohannis a răspuns și cu privire la pălăria soției președintelui, dar și a dresului mat, accesorii care au declanșat spiritul cârcotaș al lui Bote. 

«Palaria, accesoriu obligatoriu intr-o tinuta de acest gen, poate fi in stilul clasic, modern sau reinterpretata usor avangardist. Vezi Jill Biden pentru exemplul cel mai graitor. Voaleta are mai multe dimensiuni, nu ar fi aratat foarte bine ca toate doamnele sa fie "invaluite" ca intr-o colectie Margiela.»

Dress-ul transparent, eventual cu dunga fina, nu era tocmai varianta fericita, chiar daca este deliciul prezentarilor de moda. E totusi o inmormantare. 100% dintre clientele mele poarta dress mat, nu as putea sa iti zic de ce nu vor dress transparent, cu luciu.», a mai adăugat Andreea Tincu. 

«Stii si tu ca pentru un designer, calitatea este foarte importanta»

Probabil cea mai mare jignire pe care a adus-o Botezatu, Andreei Tincu, din punct de vedere profesional, a fost atunci când a spus foarte clar despre a doua ținută a Primei Doamne că «este lucrată prost». 

«Daca hainele nu apar in poze exact ca in studio, banuiesc ca stii si tu foarte bine. De cele mai multe ori, le asezam la poze si punem cele mai bune lumini, ceea ce este cu siguranta avantajul studioului. Nu cred ca maneca de la sacoul lui Kate Middleton sta in realitate cu multe cute si a fost dat produsul la gata, fara probe. Stii si tu ca pentru un designer, calitatea este foarte importanta.

In incheiere, am vazut ca totusi ai apreciat lungimea rochiei.

Mai mult, banuiesc ai fost mandru de faptul ca Prima Doamna Carmen Iohannis a purtat un produs creat de un designer roman, la un eveniment de o importanta mondiala.» a menționat creatoarea Andreea Tincu. 

Cătălin Botezatu despre ținutele lui Carmen Iohannis: «Este inadmisibil»

Cătălin Botezatu a intrat în rolul criticului de modă și a analizat, în exclusivitate pentru Click!, vestimentația personalităților care au participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Carmen Iohannis a purtat două ținute, semnate de creatoarea de modă Andreea Tincu, pe care Bote le-a criticat destul de dur. 

„Rochia de catifea are un decolteu mult prea mare. Inadmisibil! Un decolteu mult mai mic, de tip Jackie Onassis, ar fi fost mult mai portivit contextului. Nici pălăria nu e deloc potrivită. Lungimea rochiei este corectă, dar ciorapul este mult prea mat. Iohannis, în schimb, este impecabil!

În cazul celei de-a doua rochii, nu s-a respectat lungimea mânecii. Este o rochie foarte prost lucrată, are peste tot cute din cusătură, trage din toate cusăturile posibile, parcă e șifonată! Decolteul este nepermis unei astfel de ceremonii. Părul trebuia obligatoriu strâns și nu lăsat desfăcut! E inadmisibi!», a spus Botezatu. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe