Cătălin Scărlătescu nu ar mai participa niciodată la „America Express”: „Pentru ele am fost”

10 iunie 2023 15:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

„America Express”, este, fără doar și poate, una dintre emisiunile favorite ale românilor. Însă, asta nu înseamnă, obligatoriu, că este la fel de îndrăgită de concurenții în sine! De altfel, Cătălin Scărlătescu se numără printre foștii concurenți care au declarat că nu ar mai concura la „America Express”, dacă ar putea da timpul înapoi.

Nimeni nu poate nega că atunci când vine vorba despre emisiunile favorite ale românilor, „America Express” este unul dintre cele mai iubite titluri. Însă, popularitatea din rândul telespectatorilor nu înseamnă, în mod obligatoriu, că emisiunea este la fel de apreciată chiar de concurenții în sine. Iar printre cei care nu au fost tocmai încântați de experiența lor din emisiune se numără și faimosul chef, Cătălin Scărlătescu!

Invitat la podcastul lui Mihai Morar, „Fain și Simplu”, renumitul bucătar a vorbit și despre experiența sa la „America Express”, unde a concurat în urmă cu un an. Ba mai mult decât atât, el nu a fost doar un simplu concurent, ci unul dintre favoriții publicului, făcând o echipă formidabilă alături de Doina Teodoru. Însă, în ciuda aventurilor trăite în timpul filmărilor, chef Scărlătescu nu ar mai merge la emisiune, dacă ar putea da timpul înapoi.

„Niciodată în viața mea nu mă mai duc la America Express”

El a fost chiar foarte categoric pe acest subiect, spunând că „niciodată în viața mea nu mă mai duc la America Express”! Renumitul bucătar a spus că nu a fost acolo pentru el, ci pentru a face pe plac a două persoane din viața se care îi sunt extrem de dragi: Mona Segall și Doina Teodoru. „Pentru ele am fost acolo”, a mai spus Scărlătescu.

El a mai declarat în timpul podcastului că a fost sfătuit inițial să meargă la „America Express” de către colegul său de la „Chefi la Cuțite”, Sorin Bontea. „Când am ajuns acolo a fost foarte foarte frumos, până într-o zi când ne-au zis: alergați”, a mai spus acesta, amintindu-și experiența sa de la filmări.

Mai multe