Cine este Robert Chirescu, concurentul emisiunii Casa Iubirii, sezonul 2. „Nu prea am avut noroc în dragoste"

21 septembrie 2023 10:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Robert Chirițescu s-a născut în Târgoviște, dar a părăsit orașul natal acum douăzeci de ani, din dorința de a-și clădi o viață mai bună peste hotare. A ales Valencia, Spania. Cu toate că a reușit să se integreze foarte bine, are mulți prieteni și un job stabil, nu a reușit să-și întâlnească până acum, la cei 32 de ani ai săi, marea iubire. Crede cu tărie că persoana alături de care o să-și întemeieze o familie se află chiar în țara sa de baștină. Din acest motiv, s-a întors în România și s-a înscris în sezonul 2 al emisiunii Casa Iubirii, iar în acest moment este unul dintre cei mai susținuți concurenți.

Ce fel de femeie caută

Cea care o să îi cucerească inima, spune tânărul, are cu siguranță o fire rebelă, energică. În ceea ce privește aspectul fizic, Robert își dorește o femeie naturală și care să nu aibă operații estetice. Asul din mânecă a celei care vrea să îi fie iubită este - fără doar și poate - dacă știe să gătească și care să-l răsfețe cu preparate care mai de care mai delicioase.

Despre el, tânărul a mărturisit că este mare iubitor de adrenalină și ar fi ideal ca și partenerei lui să-i placă plimbările cu motocicleta. 

Cine este Robert Chirițescu de la Casa Iubirii

Concurentul de la Casa Iubirii, sezonul 2, lucrează de câțiva ani ca instalator de fibră optică, în Valencia (Spania). Acesta a mai activat în trecut în industria modelingului. 

Sunt Robert și locuiesc în Spania de 20 de ani. Îmi plac foarte mult motoarele. Singura problemă e că încă nu am găsit-o pe cea căreia să îi vină turnată casca de protecție a însoțitoarei. Am umblat mult prin străinătate. Sunt sigur că persoana potrivită e aici, în România, și că locuiește în Casa Iubirii. Când o să o întâlnesc, aș vrea să împart cu ea cea mai frumoasă călătorie. Călătoria prin viață.

Locuiesc în Valencia de aproximativ 20 de ani. Nu prea am avut noroc în dragoste prin Spania, prefer o româncă, deoarece conceptul de pereche și familie îl au mai clar româncele decât cele de acolo. A fost foarte greu. Relațiile mele anterioare nu au fost prea serioase și nu au avut succes.

Am venit în România de vreo 5-6 ori, dar pe o perioadă scurtă de timp, de o săptămână, două. Cred că pot să găsesc marea dragoste cu ajutorul dumneavoastră. Eu n-am parcurs 3.000 de kilometri degeaba, chiar am venit cu scopul să plec de aici cu cineva de mână. Să fie respectuoasă, loială și fidelă", a povestit Robert Chirescu, la începutul sezonului 2 al emisiunii Casa Iubirii.

Mai multe