Cum a cunoscut-o Dan Negru pe Codruța. Prezentatorul și-a deschis sufletul în fața celor de acasă: „Mă bucur că nu face parte din lumea mea”

28 noiembrie 2023 7:54   Vedete românești

Dan și Codruța Negru formează, de mai bine de 17 ani unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Ea este de profesie medic stomatolog și i-a oferit prezentatorului TV și doi copii minunați: Dara, în vârstă de 11 ani și Bogdan, în vârstă de 9 ani. Totuși, cum și-a cunoscut Dan Negru soția? 

În cadrul celui mai recent interviu oferit presei, Dan Negru și-a deschis inima în fața celor de acasă și a vorbit despre prima întâlnire cu Codruța, amintindu-și totodată cum a decurs cererea în căsătorie a femeii care stă cât mai ferită de lumina reflectoarelor.

Dan Negru: „Suntem două luni profesionale diferite”

În timp ce Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din România, Codruța, soția lui, este o fire discretă și evită aparițiile în luminile reflectoarelor. Cei doi s-au cunoscut în Timișoara, pe când ea era studentă la Stomatologie. 

„Ne-am întâlnit în Timișoara acum mulți ani. Era studentă la Stomatologie. Mă bucur că nu face parte din lumea mea. Nu are treabă cu showbizul și, mai ales, nici nu e curioasă de lumea asta. Suntem două lumi profesionale diferite care se întâlnesc în familie”, a relatat Dan Negru, într-un interviu viva.ro

Cum a cerut-o în căsătorie 

Deși ambii erau pasionați de filmele americane, cerea în căsătorie nu a fost aranjată precum în filme. Prezentatorul TV a ales să facă acest pas în liniște. 

„Ne plac filmele americane, dar nu în măsura în care să le imităm cu cereri pompoase în căsătorie și tot decorul filmelor siropoase. Căsătoria noastră a venit de la sine, fără clișee de filme romantice. Cu liniște și bucurie, așa cum decurge și azi, după mulți ani. Nu iureșul primelor luni de relație contează, ci aniicare vin după.

Am învățat asta din familie. Ai noștri, toți, au avut o singură căsătorie. Părinții mei au fost împreună 50 de ani, până la moartea tatălui, bunicii din ambele familii, socrii mei, cumnații mei, toți am avut și avem căsătorii durabile, fără divorțuri. Uitându-mă acum în familiile noastre, nu reușesc să găsesc niciun divorț. Conviețuirea în cuplu cred că se învață și din familie. Îi avem ca model pe Tom și Jerry. Se tachinează, dar nu pot să trăiască unul fără altul”, a mai spus Dan Negru pentru sursa amintită.

Mai multe