Cum a slăbit Dan Bittman 7 kilograme fără prea mult efort: „Mănânc cu pâine, mănânc de toate”

6 decembrie 2023 7:30   Vedete românești

Dan Bittman a reușit să piardă șapte kilograme fără prea mult efort. Artistul a adoptat o rutină alimentară tot mai populară în ultima vreme și a văzut rezultatele.

Cu pregătirile pentru sărbători, Bittman a dezvăluit pentru ciao.ro că de Revelion va avea concerte în București, însă pentru Crăciun nu și-a făcut alte planuri decât să petreacă timpul cu familia, pe care intenționează să o răsfețe cu preparate gătite chiar de el.

Se consideră specialist în preparate precum sarmale, borș de legume, pui la cuptor și cartofi. Nu este îngrijorat de câștigul în greutate pentru că se simte într-o formă fizică excelentă, reușind să slăbească cu succes nu mai puțin de șapte kilograme.

„Am experimentat ceva și am observat că a funcționat în cazul meu. Mănânc în fiecare zi după ora 14:00, între 14:00 și 22:00. Mi se pare că este ok, adică nu simt foame excesivă și nu trebuie să urmez o dietă strictă. Consum pâine și mănânc de toate”, a mărturisit artistul pentru Ciao.

Menționăm că postul intermitent, rutina alimentară descrisă de artist, presupune alternarea perioadelor de limitare a consumului de alimente cu intervale în care persoana consumă alimente solide și lichide.

Cum explică un nutriționist postul intermitent

Această metodă, promovată intens ca modalitate eficientă de slăbire, nu este benefică doar pentru reducerea în greutate, ci a devenit o tendință semnificativă.

Medicul specializat în diabet și nutriție, Anca Roman, a explicat într-o postare pe Facebook ce înseamnă postul intermitent, cum sunt văzute aceste metode în studiile medicale și cine ar trebui să evite să le practice.

Există diverse modalități de a pune în practică postul intermitent, precizează medicul. „Prima și cea mai răspândită presupune 16 ore de post și o fereastră de 8 ore în care alimentația este permisă.

Alegerea intervalului se face împreună cu medicul și este adaptată programului sau stilului de viață al fiecărui pacient”, a detaliat medicul.

Mai multe