Dan Capatos, oprit de două ori de Poliție. Ce a arătat aparatul drug-test? „Aș fi avut o groasă…”

6 noiembrie 2023 11:55   Vedete românești

Palpitații pentru Dan Capatos ! Vestitul prezentator tv a fost oprit, recent, de două ori în trafic de Poliție, și testat cu aparatul drug-test, chiar după emisiunea de la Antena Stars.

Tot mai multe vedete îngroașă, din păcate, rândurile persoanelor prinse de autorități sub influența substanțelor interzise la volan.

Idolul adolescenților de pe Internet, Dorian Popa, a fost ultimul prins sub influența canabisului de către oamenii legii, în timp ce se afla la volanul unui Lamborghini, doar în lenjerie intimă.

Poliția l-a oprit, recent, în trafic și pe Dan Capatos, prezentatorul de la Xtra Night Show.

Capatos a fost oprit de două echipaje de Poliție, noaptea, după ce a ieșit de la emisiune, fiind testat cu aparatul drug-test. Deși se știa curat ca lacrima, Capatos a avut emoții când a fost testat de oamenii legii

Dan Capatos, oprit de două ori de Poliție după ce a ieșit de la emisiune! „Mi se zbătea inima ca la porumbel"

M-au oprit fix după emisiune, și de două ori! Te mai uiți și tu, totuși, și la om! Nu poți să oprești chiar așa pe oricine, doar pentru că e vedetă și vrei să-l prinzi.

Nu cred că și-ar permite Poliția, de exemplu, să-l oprească pe Florin Piersic și să-i pună drug testul! Ieșeam de la emisiune, cum să consumi?! Am ieșit negativ la toate!” , a declarat Dan Capatos, contrariat, în emisiunea „Xtra Night Show".

Realizatorul tv a postat și câteva imagini de la controlul Poliției, dar și rezultatele la testul pe care l-a făcut de trei ori.

Zău că am stat cu o spaimă, mi se zbătea inima ca la porumbel. Bine că nu m-au testat pentru Supramax articulații că aș fi avut-o groasă”, a glumit prezentatorul, pe pagina lui de socializare.

Ei s-au ales cu dosar penal, după ce au fost surprinși drogați la volan

De la începutul anului, tot mai multe vedete au fost prinse conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Cel mai recent și mai răsunător caz este cel al lui Dorian Popa, care a ieșit pozitiv la cannabis. În urmă cu câteva săptămâni, Chef Foa era și el depistat în trafic sub influența substanțelor interzise.

Contesa Digitală, celebra Ana Morodan, a fost condamnată la un an, 3 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii, după ce a fost prinsă beată și drogată la volan, la sfârşitul lunii martie.

Pe 23 iunie, cântăreața Xonia a fost oprită de Poliție în trafic și testată cu etilotestul, pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. S-a speculat, la acel moment, că ar fi condus sub influența alcoolului și a drogurilor, dar și fără permis, solista ieșind pozitivă la cocaină.

Ulterior, cântăreaţa a venit cu precizări pe o reţea socială, spunând că testul pentru droguri ar fi dat eroare, dar a recunocut că băuse vin cu câteva ore înainte.

Laurențiu Mocană, cunoscut sub numele de scenă Guess Who, a fost oprit în trafic de către polițiști din Capitală, în septembrie 2023. În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat pozitiv pentru cocaină. Brigada Rutieră a Capitalei a deschis un dosar penal în rem (asupra faptei).

Lista continuă cu vedete precum: Puya, Culiță Sterp, Lidia Buble, Matei Dima sau George Burcea.

Mai multe