De ce boală suferă băiatul lui Dan Capatos? Prezentatorul a spus adevărul! „Îți aduce o karmă proastă!”

Dan Capatos se mândrește cu fiul său, Andrei, campion la tenis, la doar 12 ani. Prezentatorul de la Antena Stars a venit cu noi lămuriri în ce privește boala ereditară de care ar suferi fiul său.

Băiatul s-ar fi născut cu o boală ereditară?!

Ani la rând, presa a scris că băiatul lui Dan Capatos, Andrei, s-ar fi născut cu o boală ereditară, care-i afectează destul de grav sănătatea. Andrei ar fi moștenit pe linie paternă colesterolul mărit, lucru care poate duce în timp la apariția unor afecțiuni cardiovasculare.

Cel puțin, așa declara, la un moment dat, chiar Dan Capatos  (50 de ani), care a dezvăluit atunci că băiatul său nu ia, însă, niciun tratament pentru boala sa. Acesta reușește, însă, să lupte împotriva acestei afecțiuni prin intermediul sportului pe care-l practică încă de la 8 luni.

Andrei a moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută”, a declarat, la acel moment, prezentatorul de la Antena Stars.

Dan Capatos: „Avea copilul colesterolul puțin mărit”

Recent, însă, Dan Capatos a venit cu noi lămuriri în ce privește boala de care ar suferi fiul său.

Toți urlă prin ziare că e copilul bolnav copt. Te și sperii! Avea copilul colesterolul puțin mărit. Atâta tot. Ani de zile s-a bătut apa în piuă cu asta! Că nu știu ce boala gravă are copilul lui Capatos!

Îți aduce și o karmă de asta proastă când vezi genul ăsta de știri. N-are nimic copilul!“, a spus Dan Capatos, contrariat, la emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.

Andrei este mare campion la tenis!

Andrei Capatos are 12 ani și este mare campion la tenis la categoria lui de vârstă. Băiatul lui Dan Capatos este talentat la sportul alb și își dorește o carieră de tenisman, care însă îl va cam scutura la buzunare pe tatăl său, celebru prezentator de la Antena Stars.

Andrei a practicat, până la ora actuală, numeroase sporturi. A mers la înot timp de 7 ani, unde a învățat toate stilurile posibile, apoi a făcut fotbal profesionist, iar, mai nou, s-a axat pe tenis, dorind să treacă în curând la profesioniști.

Prezentatorul „Xtra Night Show”, de la Antena Stars, este căsătorit cu Monica, de profesie tot jurnalist, pe care a cunoscut-o în urmă cu aproximativ 20 de ani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net