Dan Negru dă de pământ cu politicienii români: «O rușine»
Într-o vizită efectuată în Bacău, Dan Negru s-a oprit în locul unde se află casa ce i-a aparținut lui Vasile Alecsandri, una dintre cele mai renumite personalități românești ale secolului XIX. Sau, mai bine spus, în locul din centrul Bacăului unde se află...ruinele casei acestuia.
„Mai bine o dărâmai”
Dan Negru a făcut un live pe Facebook pentru a le arăta fanilor săi din mediul virtual stadiul de degradare în care se află casa ce cândva a servit ca reședință pentru scriitorul și omul politic Vasile Alecsandri. Situată la doi pași de centrul orașului Bacău, casa a fost lăsată în paragină de autoritățile locale, ajungând acum o ruină:
„Am ajuns prin Bacău și așa arată casa lui Vasile Alecsandri. Casa lui Alecsandri este în centrul Bacăului. Au pus acolo un banner cu fotografia lui Alecsandri, una dintre marile personalități ale României, poet, dramaturg, politician, membru fondator al Academiei Române, de toate! Uite, casa lui Alecsandri în Bacău”, a spus Dan Negru în filmare, vădit indignat de situație.
Casa lui Vasile Alecsandri este astăzi o ruină. În curte, peste tot sunt resturi de materiale, tablă și porțiuni de ciment sparte printre care au crescut plante. Vopseaua de pe pereți s-a degradat, iar fațada e la un pas de a se prăbuși.
Nici geamurile nu mai există aici, ferestrele fiind „cârpite” cu niște scânduri. În schimb, autoritățile locale au cheltuit o sumă uriașă pentru a monta...un baner cu poza poetului, afiș care ar fi trebuit să mascheze halul de degradare în care se află construcția.
Negru i-a taxat dur pe politicienii locali
”Eu cred că de Alecsandri, Vasile Alecsandri ați auzit, dar casa lui memorială din centrul Bacăului nu cred că ați văzut-o. Păi v-o arăt eu acum, ia uite! Praf, o ruină! O grămadă de moloz. Acolo, undeva pe gardul ăsta nenorocit, printre bălării, e și portretul omului, al lui Alecsandri. Ia uite-l!”, a transmis Dan Negru către fanii săi de pe Facebook.
Citește și: Dan Negru, mesaj dur pentru români «Nu fiţi proşti! Nu vă condamnaţi copiii la prostie!»
În comentarii, Dan Negru a continuat să critice nepăsarea și delăsarea politicienilor români:
”Un virus mai periculos: made in România… N-o să treacă niciodată”, a scris el cu privire la ignoranța oamenilor politici.
I-a răspuns primarul Bacăului
La postarea lui Dan Negru a răspuns și primarul Bacăului. Edilul se spală pe mâni de responsabilități și pasează vina în curtea Consilului Județean:
„Casa Vasile Alecsandri aparține Consiliului Județean Bacău. Vreau să menționez public încă o dată că Primăria municipiului Bacău susține orice demers pentru restaurarea acestui imobil de patrimoniu și vom sprijini Consiliul Județean dacă au nevoie”, a scris Lucian Daniel Staicu Viziteu, primarul Bacăului.
Ulterior, primarul a revenit cu o postare pe contul său de Facebook în care a acuzat „nesimțirea și jignirile” cu care i-ar fi răspuns criticii la comentariul pe care l-a lăsat la postarea prezentatorului de la KanalD.
Consiliul Județean Bacău a cumpărat, în februarie 2019, Casa Alecsandri din centrul municipiului Bacău, contra sumei de 132.000 de euro. La vremea aceea, reprezentanții CJ Bacău spuneau că urmează să realizeze o expertiză și să înceapă lucrările de reabilitare. Trei ani mai târziu, în loc de muncitori, singurele vietăți care bântuie prin fosta casă a poetului român sunt șobolanii și câteva pisici maidaneze.
Cine a fost Vasile Alecsandri?
Născut în 21 iulie (S.N. 2 august) 1891, Vasile Alecsandri a fost una dintre personalitățile care au marcat destinul Moldovei (apoi al României) în secolul XIX. Poet talentat, dramaturg și folclorist, Alecsandri a primit porecla de „bardul de la Mircești”.
Dincolo de cariera literară, Alecsandri a fost și un reputat om politic. El a fost numit de domnitorul A.I. Cuza ministru al Afacerilor Externe, în anul 1859. Învestit în funcție, a fost trimis de domnitor în Franța și în Anglia, pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Vasile Alecsandri este membru fondator al Academiei Române și a fost membru onorific al Societății Junimea. A decedat pe 22 august (3 septembrie conform calendarului pe Stil Nou) 1890, la Mircești, în județul Roman, lăsând în urmă o operă prolifică și o contribuție semnificativă în folosul dezvoltării mișcării culturale în România.
Casa lui Brâncuși s-a prăbușit
Nepăsarea cu care autoritățile românești tratează monumentele istorice este binecunoscută inclusiv la nivel internațional. În 2018, unul dintre pereţii casei din lemn în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit.
Locuinţa se află în satul Hobiţa, din judeţul Gorj, la aproximativ 200 de metri distanţă de Casa memorială „Constantin Brâncuşi“, care e o copie, așa cum arăta la vremea aceea articolul publicat de Adevărul.
Citește și: Dan Negru, reacție genială după ce s-a scris că a murit: «Mi-o merit! Online-ul m-a omorât»
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!