De ce boală a suferit Andreea Marin. A fost în pragul sinuciderii

22 martie 2023 20:23   Vedete românești

Este una dintre cele mai iubite prezentatoare din România, iar de-a lungul a 30 de ani de carieră, Andreea Marin a reușit să ajungă în inimile multor oameni. Puțini știu însă ce s-a întâmplat și în inima sa, în tot acest timp, prin câte încercări cumplite a trecut pentru a deveni femeia puternică de astăzi.

Nu a avut un început ușor, dimpotrivă, a fost crescută de tatăl său, după ce mama i-a murit pe când era doar un copil în vârstă de 9 ani. Toată durerea însă a canalizat-o în scopuri pure, iar astăzi este implicată în multe activități sociale și caritabile prin care reușește să aducă alinare celor care trec prin suferință.

Ei bine, drumul nu a fost ușor nici după ce a devenit o femeie de succes și a dobândit tot ce își poate dori cineva pentru că boala secolului, depresia, îi poate lovi chiar și pe cei care pot părea că au totul.

„Depresia este o boală! În primul rând, e o boală și nu o vină. Și cel care află că are depresie trebuie să înțeleagă asta, el nu e vinovat că are depresie. El este pur și simplu atins de o boală care se poate vindeca. Dar a încerca să te vindeci singur, mai cu seamă dacă ai ajuns într-un stadiu al bolii care te duce spre zone prea întunecate, îți duce mintea, sufletul, îți strici relațiile cu ceilalți, pentru că asta se întâmplă… Ai insomnii care devin pe termen lung și care te dărâmă pur și simplu. Nu mai poți să fii mamă bună, nu mai poți să fii soție bună, nu mai poți să fii colegă bună și așa mai departe. Toate lucrurile acestea nu se pot rezolva de unul singur.” a spus Andreea Marin la FRESH by UNICA, potrivit Unica.ro.

Vedeta a povestit cu sinceritate ca a fost atât de copleșită de ceea ce simțea încât toate gândurile și emoțiile au adus-o în pragul sinuciderii. Atunci nici măcar cei apropiați nu au mai putut-o ajuta.

„Nu știu cât de puternic să fii, pentru că mă priviți și vedeți în mine un om destul de puternic și, totuși, am ajuns să mă gândesc chiar și la momentul, cel de neacceptat pentru mine altfel, al sinuciderii. Deci, nu e o joacă! Din moment ce gândurile tale ajung acolo, te gândești că: „Îi scap pe ceilalți de o povară, că am devenit o povară pentru ceilalți și în felul ăsta închei povestea! 

Desigur că e o prostie pe care o privesc acum sănătoasă fiind, dar vă rog să mă credeți că poate fi realitate. Și avem exemple în jurul nostru, Mădălina Manole, de exemplu. Nu este o glumă! Așadar, cel mai sfânt este să mergi la un specialist, un om care știe ce e asta, care știe care e direcția de urmat, știe să te asculte, este imparțial pentru că nu-ți este rudă, nu te privește cu anumite suspiciuni sau punând o ștampilă asupra ta pentru că te cunoaște de multă vreme. Nu, lucrurile nu trebuie judecate așa!” a spus Andreea Marin, la FRESH by UNICA. 

Pentru cei care trec printr-o astfel de situație cumplită și se confruntă cu probleme de sănătate emoțională, frumoasa prezentatoare îi sfătuiește să apeleze cu încredere la un specialist pentru că nu este nicio rușine în asta. Importanta este sănătatea, nu doar cea fizică ci și cea mintală și emoțională.

Un specialist pe mine m-a ajutat extraordinar! Mi-am revenit cu totul, mi-am continuat viața, am reajuns în echilibru. Da, fie că e psiholog, fie că e psihiatru… Nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru ești nebun. Aceste etichete sunt doar niște etichete și n-au decât să le poarte cei care le pun. Dar omul care trece prin depresie este un om care trece prin boală, ca oricare altul, numai că bolile sunt diferite. În momentul acela trebuie să înțelegi că nu e nicio rușine să mergi la un psiholog și, dacă el îți indică, să mergi la un psihiatru. Nu e nicio problemă!” a declarat Andreea Marin la FRESH by UNICA.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe