Drama neștiută a sopranei Felicia Filip. Artista cu „voce de înger” a trecut printr-un coșmar: „A inhalat acei vapori toxici. A murit de plâns”

25 februarie 2023 9:13   Vedete românești

A ajuns să cânte pe cele mai mari scene ale lumii și să câștige admirația tuturor. Dar puțină lume știe drama din copilărie a sopranei Felicia Filip

Interpreta de muzică lirică a venit pe lume după o tragedie care i-a îndurerat cumplit pe părinții săi: moartea surorii. Felicia Filip crede că dacă acest eveniment cumplit de trist nu ar fi avut loc, ea nu s-ar mai fi născut.

Născută pe 20 martie 1959, la Slatina, soprana și-a început studiile ca violonistă. Apoi a studiat canto la Conservatorul din Bucureşti. În 1985, după absolvire, Felicia Filip s-a angajat ca solistă la Opera Naţională Română și de acolo lumea i s-a așezat la picioare. Toată lumea îi cunoaște reușitele profesionale obținute de-a lungul carierei sale. Însă, despre drama sopranei Felicia Filip nu se vorbește prea mult. Plânge și acum când îți amintește.

De ce a murit sora sopranei

„Când m-am născut eu, statul te obliga să ai trei copii. De la al patrulea, dacă nu ţi-l mai doreai, puteai renunţa... După ce l-a avut pe fratele meu, mama a născut gemene, însă una dintre ele a murit, la vârsta de 7 luni. A fost foarte ciudat. Una dintre fete era bolnavă, aşa că mama s-a internat în spital cu ea, dar a luat-o şi pe cealaltă, pentru că trebuia alăptată. Cea bolnavă a fost tratată şi s-a făcut bine, iar cea sănătoasă a murit de plâns...”, a povestit Felicia Filip, pentru clickpentrufemei.ro.

Felicia Filip a povestit pentru sursa citată și motivul incredibil din cauza căruia sora ei și-a pierdut viața.

„A stat într-un salon în care dezinfectarea se făcea cu o substanţă foarte toxică, geamurile se ţineau deschise. Cred că a şi inhalat acei vapori toxici, a şi stat în curent... Plângea de foame, iar la orele la care trebuia alăptată, mama nu putea intra în salon pentru că se făcea curăţenie. Aşa a murit acel copil: sănătos. Dacă nu ar fi murit sora mea, probabil că eu nu aş fi existat.”, a continuat artista, pentru sursa citată.

Provine dintr-o familie modestă

Felicia Filip provine dintr-o familie modestă. Părinții săi au fost nevoiți să muncească extrem de mult și să facă sacrificii mari pentru a putea să crească trei copii. Soprana a mărturisit că toate cele prin care a trecut în copilărie au învățat-o să prețuiasă oamenii, dar și viața.

„Mama muncea foarte mult, a crescut trei copii mai mult singură, pentru că tata era revizor contabil şi venea acasă doar la sfârşit de săptămână. Mama, care avea şi serviciu, venea pe fugă să ne dea de mâncare. Nu conta la ce oră, ne trezea din somn, ne punea la masa, apoi pleca înapoi. La 14 ani, eu şi fraţii mei am plecat la liceu. Părinţii au rămas cu o casă goală, nevoiţi să crească trei copii la oraş, să-i ţină la liceu, în gazdă. Noi ştim şi ce înseamnă să fii domn, şi ce înseamnă să fii talpa casei, toate învăţate din propria experienţă, nu din cărţi. Când ai trăit toate astea, altfel preţuieşti oamenii şi viaţa”, a mai spus soprana Felicia Filip.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe