Elena Băsescu și-a „reconstruit” fața. Acum zici că-i Barbie în varianta brunetă, arată foarte bine!

26 iulie 2022 9:17   Vedete românești

Fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu, Elena, alias EBA, a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și să renunțe la agitația care o caracteriza în tinerețe. Acum, s-a schimbat radical și este mamă cu normă îndreagă. Dar, pare-se că schimbările pe care le-a făcut mezina președintelui nu s-au produs doar la nivel mental și spiritual.

Ei bine, în ciuda faptului că Mama Natură a înzestrat-o cu trăsături la care multe femei visează, v-am povestit, nu în urmă cu mult timp, cum Elena Băsescu a apelat la chirurgul estetician pentru a se îmbunătăți pe ici, colo. Mai multe detalii, AICI. Fiica președintelui a postat o serie de fotografii pe rețelele de socializare.

S-ar putea să te intereseze și:  Elena Băsescu, lovitură teribilă în afaceri! Nevoită să renunțe la un proiect în care își implicase și copiii

Fostul europarlamentar are hobby-uri care mai de care mai diverse. După ce a fost în Delta Dunării cu cei trei copii: Sofia anais, Traian Junior și Anastasia, Elena Băsescu s-a distrat practicând diverse sporturi nautice, pe un cunoscut lac din capitală.

Elena Băsescu se schimbă de la o zi la alta, parcă, iar de data aceasta ajustările pe care și le-a făcut o aduc din ce în ce mai aproape de păpușa Barbie, în variantă brunetă. EBA are o siluetă împecabilă, chiar și după trei nașteri, pe care a ales să o pună în valoare cu o rochie albă, cu imprimeu abstract, în nuanțe de alb, roz și portocaliu.

Nu rata nici: FOTO Elena Băsescu, joacă în valuri cu cei 3 copii. Super siluetă în costumul de baie "leopard"

Elena Băsescu, păpușa Barbie a României

La capitolul machiaj Elena Băsescu este tare consecventă! Încă de când apărea pe primele pagini ale ziarelor de scandal, fiica lui Traian Băsescu avea grijă să aibă ochii conturați și evidențiați de nuanțe închise de maro sau chiar negru, iar rujul este aproape mereu nude. La ținuta îndrăzneață, EBA a ales să poarte o pereche de cercei rotunzi, supradimensionați și și-a prins părul într-o coadă de cal foarte bine finisată.

De-a lungul anilor, Elena Băsescu și-a operat nasul, și-a tatuat sprâncenele și a apelat la mai multe tratamente injectabile la nivelul feței, evident fiind cel cu acid hyaluronic, pentru volumizarea buzelor. Totodată, la capitolul schimbări EBA a marcat și o îmbunătățire la nivelul danturii, îmbunătățire obținută cu ajutorul fațetelor.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe