#Exclusiv Click!

Emily Burghelea, botez cu lacrimi, de 1 Martie. A dezvăluit numele băiețelului şi motivul pentru care ceremonia s-a mutat mai devreme

2 martie 2023 8:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Zi plină de emoții pe 1 martie, pentru Emily Burghelea (24 de ani) și soțul ei, Andrei. Cei doi și-au botezat băiețelul, în vârstă de 40 de zile, și au dezvăluit numele pe care l-au ales pentru micuț. 

Emily Burghelea și-a dorit un botez restrâns

Băiețelul a primit numele Damian Andreas, fiind creștinat ieri, chiar de Mărțișor. Emily Burghelea nu și-a dorit să facă prea mare tam-tam pe acest subiect. Ea a ales ca ceremonia de botez să se desfășoare într-un cadru intim și cât mai restrâns. 

Emily a purtat pentru această ocazie o rochie mini, de culoare albastră, cu paiete, și cizme argintii, iar soțul său, Andrei, și-a asortat sacoul la ținuta ei. Și fiica lor, Amedea (2 ani), a purtat o rochie de aceeași culoare, și asta pentru ca toți să fie în ton cu trusoul bebelușului. Până și nașii au ales pentru ținutele lor tot albastru. Emily a povestit, pentru fanii ei de pe Internet, cum s-a desfăşurat evenimentul pas cu pas. S-a pozat și s-a filmat în timpul pregătirilor.

„La noi în casă a început agitația, este deja 12.00, nașa își face părul, mă duc și eu să mă pregătesc, să mă aranjez. O să ne îmbrăcăm frumos și mergem la biserică doar noi, foarte-foarte restrâns, doar pentru sufletul nostru. Mergem să-l botezăm pe bebe. Primăvara începe cu tine, mami. Ești pregătit?”, a spus Emily Burghelea în cursul zilei de ieri, înainte de botez, pe Instagram.

Emily Burghelea: „L-am născut cu zâmbetul pe buze"

La doar 24 de ani, Emily Burghelea și-a îndeplinit cel mai mare vis! Este mama a doi copii, o fată și un băiat. Fosta prezentatoare tv a născut al doilea copil la 20 ianuarie, pe cale naturală, iar bebelușul a primit nota 10. Emily a fost foarte bucuroasă pe tot parcusul sarcinii, căci a fost foarte nerăbdătoare să aibe și un băiețel.

„L-am născut cu zâmbetul pe buze, la fel cum am fost și pe toată perioada travaliului, iar când mi l-au pus doctorii la piept, cerul s-a deschis și îngerii au început să cânte pentru noi…Ce trăim acum este magic!”, a mai povestit tânăra mămică, tot pe pe rețelele sociale.

Emily Burghelea mai are o fetiță, pe Amedea, pe care a adus-o pe lume în aprilie 2021. Și pentru că familia ei s-a mărit, influencerița s-a mutat recent în casă nouă, special pentru a avea spațiul necesar unei familii cu doi copii.

EXCLUSIV! pentru Click! - Emily Burghelea: „Preotul mi-a recomandat să îi facem botezul exact la 40 de zile"

„Îți dau acest mesaj în timp ce îl alăptez pe bebe și mă uit la el și nu îmi vine să cred cât de mult s-a schimbat după botez. Chiar s-a schimbat și la propriu, și probabil și la figurat, pentru că acum este creștin. Dar, concret, înainte de botez avea o dermatită atopică și avea câteva broboane pe față. Acum nu mai are, are tenul curat și limpede și parcă mi se pare că a și crescut. Magie de la Dumnezeu! Minune de la Dumnezeu! Am decis să îi facem botezul la 40 de zile", a declarat, în exclusivitate pentru Click!, Emily Burghelea.

Fosta prezentatoare de la PRO TV a explicat care este motivul pentru care a fost nevoită sî mute mai devreme creştinarea băieţelului: „Am cunoscut un preot, care ne-a devenit și duhovnic între timp, care a venit să-mi citească mie slujba de lăuzie și să-i citească și lui bebe, la opt zile, slujba de punere a numelui. Ne-am lipit sufletele unul de celălat și a fost o întâlnire cu totul și cu totul specială, pentru că preotul are har și chiar aveam nevoie atunci să găsesc pe cineva care să mă îndrume și care să mă liniștească, pentru că atunci aveam probleme cu febra laptelui și perioada era destul de dificilă pentru mine. El a venit și a petrecut toată ziua alături de noi, ne-a dat foarte-foarte multe sfaturi utile, atât chiar și despre creșterea copilului, despre cum să fac anumite lucruri și despre ce rugăciuni să spun ca să mă aproprii mai mult de Dumnezeu în perioada asta. Și tot el ne-a recomandat să îi facem și botezul exact la 40 de zile, chiar dacă noi avem plănuită petrecerea de botez în aprilie, el a spus că e cel mai bine să botezăm copilul cât mai repede și ideal este la 40 de zile fix și i-am urmat sfatul și așa am și făcut”.

„A fost absolut minunat, doar noi, nașii, părinții și bunicii. Atât! A fost magic! A fost exact ceva pentru sufletul nostru! Mai bine de atât nu se putea! Cred că a fost cea mai înțeleaptă decizie pe care poți să o iei, pentru că momentul botezului este atât de intim și atât de personal, încât cred că poți să îl prețuiești mai mult în familie decât dacă ar fi fost agitație, alte energii și sute de oameni acolo, să-l vadă pe bebe dezbrăcat cum intră în cristelniță! A fost magic!", a completat Emily.

Mai multe