Mare petrecere cu ștaif în familia Irinei Loghin! La trei zile de la operația de hernie, artista a cântat la eveniment
Irinei Loghin (83 ani) i s-a îndeplinit un vis. A petrecut sâmbătă la botezul nepoțelei sale, micuța Ana Alexandra. A fost o petrecere cu ștaif, evenimentul având loc la Domeniile Săftica.
Artiști de renume și buni prieteni de-ai îndrăgitei cântărețe de muzică populară au fost prezenți la botez, marele absent fiind chiar băiatul de suflet al Irinei Loghin, Fuego, care a avut de onorat un concert în străinătate. Maria Dragomiroiu, Mioara Velicu, Mirabela Dauer, Daniela Condurache, Matilda Pascal Cojocărița și soțul ei, Ștefan Cigu, au fost printre cei prezenți la petrecere. Micuța este fiica Irinucăi, care a născut la 43 de ani, anul trecut în luna septembrie, și a făcut-o bunică pe mama ei, Irina Loghin, care abia aștepta să își strângă în brațe nepoțica.
Ana Alexandra a fost botezată de o pereche de artiști, buni prieteni cu Irina Loghin, Alina și Romeo Negoiasă din trupa Alesis. Iar nașul Romeo de la Alesis i-a dăruit fetiței și câteva versuri scrise special pentru ea, care i-au mers direct la suflet bunicii sale, Irina Loghin.
Nașul Alesis, poezie emoționantă pentru micuța botezată
„Ieri am avut marea bucurie să fim nașii de botez ai prințesei Ana-Alexandra, fiica Irinucăi și a lui Bogdan, prima nepoată a Doamnei Irina Loghin! A fost o seară magică din care ne vom hrăni spiritual multă vreme. Gândurile noastre frumoase, Romeo le-a adunat într-un buchet, în versurile de mai jos și i-au fost dedicate Anei aseară. Anei, urări de suflet, peste timp....
Ană, dragă Anișoară,
Azi, petreci întâia oară
Lângă mamă, lângă tată,
Și invitați din lumea toată!
Nași, bunici, sunt lângă tine
Și-ți urează doar de bine.
Că astăzi te-ai creștinat, Să ai sufletul curat.
Să-l iubești pe Dumnezeu, Să-l ai aproape, mereu,
Să ai ursitoare bune, Daruri multe să-ți adune: Frumusețe, sănătate, liniște, prosperitate,
Bunătate și noroc, Să găsești în orice loc!
De iubire să ai parte, Să te-nnobilezi prin carte!
Să crești, Ană, ca o floare!
Tu, ești o rază de soare, Ce-ai adus-o la părinți, Cu voința celor sfinți!
Să ai: glas de la bunica, Suflet bun, precum mămica,
Minte SMART de la tăticu, Putere, de la bunicu.
De la buni din Craiova, Spiritul din Terra Nova.
De la nași ia omenia, Dragostea și armonia (rămâne și..... poezia).
Iar acum, că-i sărbătoare, Vin artiști, cu mic, cu mare,
Să îți cânte fiecare! Dacă DOMNUL o să vrea, Și la nuntă-ți vom cânta,
În frunte cu bunica ta!!! Mulți ani aleși, dragă Ana - Alexandra! Cu dragoste, Alina și Romeo- Nașii. 11 Februarie 2023”, a fost mesajul postat de către nașa Alina Negoiasă de la Alesis.
Irina Loghin s-a operat înainte de botez
Chiar dacă sufletul îi “zburda” de fericire în ziua botezului, Irina Loghin a mărturisit la postul RTV că s-a operat cu trei zile înainte de eveniment, neștiind că are hernie.
„A primit taina botezului. Acest ritual este pentru mine unic bucurie. În viață te întâlnești și cu rele și cu bune. A trebuit să mă opresc să mai fac sport, că știți că sunt tot timpul prin Herăstrău, nu am știut că am hernie, a fost ceva neprevăzut. În ziua botezului împlineam trei zile de la operație. Bucuria a fost atât de mare că am uitat de toate relele, de toate durerile”, s-a destăinut Irina Loghin la RTV.
Nașii Alesis au fost responsabili cu organizarea și au pregătit surprize una și una!
Alina și Romeo Negoiasă de la Alesis s-au bucurat nespus să o boteze pe micuța Ana Alexandra. Au fost responsabili cu organizarea, au pregătit surprize peste surprize și o petrecere cu tematică cu balerine! Nu doar nașul i-a scris niște versuri din suflet nepoțelei doamnei Irina Loghin ci însăși bunica ei faimoasă i-a compus fetiței o poezie. Emoțiile au fost la cote maxime!
„Doamna Irina Loghin, fiind cu problema asta, cu operația de hernie de disc, noi am fost organizatorii și ne-a făcut mare plăcere, am fost onorați! S-a operat cu trei zile înainte de botez. A trebuit să facem un program foarte stufos pentru că au fost foarte mulți artiști și toți au vrut să urce pe scenă. Am ținut neapărat și am reușit să ținem surpriză până atunci, în seară respectivă, apariția doamnei Maria Dragomiroiu și a Mirabelei Dauer, care a deschis seara cu „Mulțumesc, iubita mamă!”, ca o declarație a fetei doamnei Irina, către doamna Irina. A fost un moment absolut senzațional!”, ne-a povestit pentru Click! Romeo de la Alesis.
„Alt lucru extraordinar a fost faptul că am reușit să aducem niște ursitoare, de fapt niște balerine, efectiv, care parcă dansau în “Lacul lebedelor”, în loc de banalele ursitoare, cu strigături și urări simple. I-am compus câteva versuri Anei, și doamna Irina i-a compus o poezie! A fost cu ecran imens, nu știau că o să vină sunet, scenă, lumini. Pe ecran au rulat fotografii, numele tuturor celor prezenți, au fost foarte multe surprize! O mare surpriză a fost faptul că și tortul a fost făcut sub formă de balerină și nu numai tortul, aranjamentele, pe programe, tot, tema evenimentului au fost balerinele. Ceva superb! Cea mai bună cofetăreasă a României, Carmela, prietena noastră, a venit cu niște prăjituri la candy bar și un tort, tot sub formă de balerină.
Foarte mulți artiști au fost prezenți la botez, prieteni și de-ai doamnei Irina și de-ai noștri. Daniela Condurache, Mioara Velicu, Mirabela Dauer, Matilda Pascal Cojocărița cu soțul, Ștefan Cigu, a cântat și el cu vioara, orchestra Răducanu Music, Constantin Ghinea, Brândușa Covalciuc, Prestige Orchestra, prietenii noștri, ei s-au ocupat și de decorațiuni, Daniel Trifu. Noi, Alesis, am avut mai multe momente, împreună cu trupa de dans Alesis și, normal, doamna Irina Loghin! Chiar și dânsa, așa cum era după operație, ne-a cântat. A stat bine în picioare, nici nu s-a cunoscut că a fost operată! A fost un efort, a durut-o spatele dar bucuria și fericirea de a fi acolo…”, au mai completat nașii Alesis, care și la biserică au emoționat-o pe Irina Loghin, pregătind un cor de excepție.
„La biserică, o altă surpriză pe care am pregătit-o, în afară de preot și dascălul care au fost acolo, am venit cu un cor superb care a impresionat-o până la lacrimi pe doamna Irina. Erau niște artiști profesioniști din domeniul clerical, cu încă un preot și a ieșit un moment senzațional. Și acolo a fost o surpriză pregătită. Totul a fost parcă programat și s-a ținut fiecare de cuvânt. Oameni frumoși, oameni serioși, au cântat până și invitații! A fost ceva de suflet! Toată lumea a fost fericită iar doamna Irina a fost gâtuită de emoții, emoționată cu adevărată!”, ne-a declarat, încântat, nașul Romeo de la Alesis.
Ce mesaj a transmis Fuego: „Ca membru adoptiv al familiei, sunt fericit pentru această reușită…”
Paul Surugiu, alias Fuego, bun prieten al Irinei Loghin, considerat ca parte din familia artistei, a postat câteva poze pe pagina sa de Facebook cu nepoțica celebrei interprete de muzică populară. Fuego a declarat public că orice copil este o binecuvântare și e de părere că micuța Ana Alexandra are deja atitudine și sigur va călca pe urmele cunoscutei sale bunici. Imaginile cu cei doi sunt adorabile.
„Orice copil e o binecuvântare! Mai jos, vedeți o minune de fată, dorită, iubită, venită din vise, cu bucurii - Ana Alexandra! Este nepoata doamnei Irina Loghin și fiica Irinucăi Loghin și a lui Bogdan! Acum este împlinită pe deplin doamna Loghin și eu, ca membru adoptiv al familiei, sunt fericit pentru această reușită, pentru că știu cât de mult își dorea și visa la asta. Micuța Ana are deja atitudine și am un presentiment că va călca pe urmele bunicii! Le doresc să se bucure din plin de ea, de frumusețea timpului care vine și de creșterea ei! Să ne trăiască mult și bine! #PaulSurugiuFuego”, a fost mesajul transmis de Paul Surugiu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!