Inedit! Connect-R face cadouri fanilor de ziua lui

7 iunie 2023 10:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile până când Connect-R (Ștefan Mihalache), va împlini vârsta de 41 de ani. Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, solistul va petrece la Arenele Române, alături de mulți invitați surpriză, făcând cadouri speciale fanilor. 

Pe 9 iunie este ziua lui Connect R, iar la Arenele Române va avea loc un mare concert dedicat acestuia. Vor fi zeci de invitați, iar Shift, Johnny Romano, Nicole Cherry, Damian Drăghici, Raluka, Narcis de la Barbuleștii, sunt doar câțiva dintre cei care vor urca pe scenă și vor încânta publicul.

De asemenea, pe scena de la Arenele Române, vor răsuna hit-uri îndrăgite de public: „Vara Nu Dorm”, „Dă-te-n Dragostea Mea”, „Tren De Noapte”, „Burning Love”, dar și piese care au fost lansate recent: „Lasă-mă să te..”, „Rita”, „Insomnie” și „Acasă”.

Connect-R a postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde a anunțat că, cei care vor veni la concertul lui, vor mai avea parte de o mare surpriză. 

„Va aștept la ziua mea, pe 9 iunie, la Arenele Române! Să cântăm, să dansăm, să ne bucurăm de prezent! Ps: fac cinste cu înghețată din partea casei”, a scris solistul, care peste câteva zile împlinește 41 de ani de viață.

Investiții de 70.000 de euro

Artistul va scrie din nou istorie, în 2023, de ziua lui! 70.000 de euro costă întreaga desfășurare de forțe pentru concert, iar invitații sunt unul și unul! Show-ul incendiar va începe de la ora 20.00. Pentru „Ziua lui Ștefan” de pe 9 iunie, de la Arenele Romane, Connect-R a repetat zilnic cu bandul său și abia așteaptă marea întâlnire cu fanii.

Ce-a de-a patra ediție a conceptului „Ziua lui Ștefan” va avea loc pe data de 9 Iunie 2023, Connect-R pregătind un show de neuitat, alături de prietenii din muzică și fanii care vor fi alături de el într-o zi atât de specială.

Organizatorii show-ului de la Arenele Romane, Marius Chină și Hood Famous ne asigură că pe data de 9 iunie vom avea parte de cel mai tare show al lui Connect-R, ale cărui investiții nu sunt deloc de neglijat.

„La scenă va fi o producție care costă 70.000 de euro. Ne pregătim intens pentru evenimentul „Ziua lui Ștefan" de pe 9 Iunie, de la Arenele Romane. Noi sperăm că în maxim o săptămână evenimentul o să fie sold out”, ne-a declarat și managerul lui Connect-R, Marius Chină.

   Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe