VIDEO Fiica Ioanei Ginghină s-a transformat într-o adevărată domnișoară! A fost la party cu mama ei

26 iunie 2022 13:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ioana Ginghină și fiica ei cu actorul Alexandru Papadopol, Ruxandra, au avut parte de o seară de neuitat, la o petrecere superbă, unde s-au distrat de minune. Celor două li s-a alăturat și sora actriței, Elena, astfel că serata s-a transformat într-un party ca între fete. 

Ioana Ginghină este o mămică extrem de cool, iar acest fapt o dovedește clipul postat de actriță pe rețelele de socializare, în care arată cât de bine a petrecut în compania fiicei sale adolescente, Ruxandra Papapadopol. 

Interesant de citit și: Vedete sexy, de peste 40 de ani, din România. Se întrec în poze provocatoare!

Fiica Ioanei Ginghină și a lui Alexandru Papadopol s-a transformat într-o adevărată domnișoară, iar mama ei a dus-o la o petrecere în aer liber, unde au avut ocazia să se relaxeze și chiar să asiste la un concert. Ruxandra Papadopol s-a prezentat într-o manieră mult mai matură, având în vedere că nu mai este o copilă, ci o adolescentă care va împlini 14 ani peste doar două luni. 

Vezi și: Motivul nebănuit pentru care Ioana Ginghină s-a despărțit de Cove. Ce a făcut Alexandru Papadopol

Ruxandra a optat pentru o rochie din dantelă de culoare neagră și o pereche de bocanci din piele, o ținută tipică pentru o fată de vârsta ei, care dorește să-și exprime personalitatea. 

Ioana Ginghină era extrem de încântată că se află în compania fiicei și a surorii sale și a imortalizat întregul moment într-un clip, pe care l-a împărtășit urmăritorilor pe rețelele de socializare. 

Ioana Ginghină vrea să mai aibă un copil 

Ioana Ginghină traversează o perioadă foarte prielnică din punct de vedere personal. Vedeta și-ar dori să facă nunta anul acesta cu partenerul ei, Cristian Pitulice, și a declarat că ar vrea să mai aibă un copil. Actrița plănuiește să rămână însărcinată cât mai curând, având în vedere că are 45 de ani. 

Nu rata nici: Motivul nebănuit pentru care Ioana Ginghină s-a despărțit de Cove. Ce a făcut Alexandru Papadopol

,,Dacă nu fac copil până în septembrie, îmi iau gândul de a mai fi din nou mamă. Nu este deloc ușor mai ales că nu mai am vârsta necesară, nu mai am răbdarea pe care am avut-o acum 14 ani când am născut-o pe Ruxi. Atunci aveam 30 de ani, lucrurile erau cu totul altfel", a măsrturisit Ioana, pentru Click!. 

Actrița a fost căsătorită 13 ani cu actorul Alexandru Papadopol, iar din mariajul lor a rezultat o fiică, Ruxandra. Deși divorțul a fost destul de dificil pentru actriță, Ioana a reușit să-și refacă viața alături alături de Cristian Pitulice, pe care l-a întâlnit la doar un an de la divorț. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe