#Exclusiv Click!

Jorge a părăsit competiția Survivor All Stars 2024! Cum se simte și ce a făcut când a ajuns acasă! „Nu mă așteptam să...”

8 martie 2024 9:52   Vedete românești

Survivor All Stars merge mai departe, iar cei rămăși în show au un singur gând – să lupte până la capăt! Jorge a părăsit competiția!

Seara a început cu jocul pentru comunicare și cu șansa de a vorbi cu o femeie importantă din viața lor. Extrem de motivați, Faimoșii au dat totul și au obținut o victorie atât de dorită, care le-a adus multă emoție și bucurie în suflet.

Jorge, eliminat pe motive medicale de la Survivor

Consiliul a început cu o veste tulburătoare pentru echipa albastră. Deși au câștigat Imunitatea, s-au văzut nevoiți să piardă un coleg după ce au aflat că Jorge nu poate continuă competiția, din cauza accidentării suferite în urmă cu doar câteva zile.

Azi noapte nu am putut să dorm din cauza genunchiului. Un ochi râde, altul plânge. Jumătate din sufletul meu plânge deoarece nu așa mă așteptam să plec de la Survivor, a două oară, tot după o accidentare. Fără niciun regret, plec acasă liniștit, îmi doresc să rezolv treaba cu genunchiul. Experiența asta a fost absolut superbă. Nu puteam să ratez Survivor All Stars. Am riscat și atât a fost să fie pentru mine”, a spus Jorge, înainte că flacăra să-i fie stinsă în sezonul suprem.

Deși i-ar fi plăcut să reziste mai mult în competiția Survivor All Stars, Jorge a plecat acasă. I-a lipsit familia, și-a făcut 3 dușuri și a reușit cumva să se detașeze de tensiunea din junglă care i-a dat bătăi de cap! Iată ce ne-a declarat Jorge pentru Click! după eliminarea de la Survivor All Stars!

Îl așteaptă o nouă operație la genunchi dar și mai multe realizări pe plan personal pentru că și-a cumpărat 5 apartamente la mare, pe care urmează să le dea la închiriat curând, căci se apropie sezonul de vară!

Te așteptai să ieși din emisiune? Ți-ar fi plăcut să reziști mai mult?

Mi-ar fi plăcut să rezist mai mult, însă eu nu mă așteptam să stau mai mult de 2-3 săptămâni. Genunchiul nu era încă recuperat complet, însă am mers la risc. Credeam că nu o să pot alerga deloc, însă uite că am stat 8 săptămâni.

Ce ai făcut prima dată când ai ieșit din show?

Am sunat soția și copiii, ei mi-au lipsit cel mai mult. Apoi am făcut vreo 3 dușuri și m-am spălat pe cap. Mâncarea am lăsat-o la urmă. Prima oară am hrănit sufletul.

De ce ți-a fost cel mai dor din lumea ta? Și de cine?

De copii mi-a fost cel mai dor. Anul trecut mi-a lipsit soția cel mai mult, însă anul acesta, parcă mi se strângea sufletul când mă gândeam la copii. Greu fără ei.

Ce ți s-a părut cel mai greu din junglă?

Tensiunea din echipă a fost stresul meu. Pot sta oriunde, nemâncat, nedormit, nespălat, am antrenament deja, însă stresul din echipă, discuțiile care mereu erau interpretate sau denigrările colegilor mi s-au părut chiar gratuite și foarte dureroase.

Are de inaugurat 5 apartamente la mare

Cu cine vei păstra legătura la final de proiect?

Cred că ne vom saluta cu toții atunci când ne vom întâlni, dar cred că mai apropiat, m-am simțit de Războinici, deși am stat doar 3 săptămâni împreună.

Cu cine te- ai înțeles cel mai bine acolo și ce crezi sau cine îți va lipsi cel mai mult?

M-am înțeles cu Alex Delea, Sorin, Moroșanu, Ștefy, Ștefania, însă toți avem vieți diferite. Probabil că ne vom mai intersecta, dar nu știu cât vom rămâne prieteni. Am stabilit deja cu Războinicii că ne vom vedea la inaugurarea celor 5 apartamente pe care le voi da la închiriat pe malul mării la final de mai, anul acesta. Vrem să facem o petrecere și un soft opening ca să vedem cum e.

Ce planuri ai acum că revii la realitate?

La realitate am fost și în junglă. Trăiesc fiecare zi din plin, cu tot ce vine spre mine. Următoarele proiecte sunt podcastul “Vorba lu’ Jorge” care împlinește 1 an și în luna mai, urmează să inaugurăm 5 apartamente la mare pe care le voi da la închiriat.

Ce-ți dorești pentru restul anului?

Să fim sănătoși, să iasă bine operația la genunchi, pentru că trebuie să mă operez iar și să avem cât mai mulți clienți buni la mare și activități productive.

Cât de mult te-a schimbat această experiență și ce ai învățat de aici?

Sunt mai bogat ca și experiență, însă de învățat, am învățat să fiu mai relaxat. Să fiu mai rezervat și să nu mai ajut pe cineva fără să mi se ceară ajutorul.

Cum a fost per total experiența Survivor pentru tine? Ce ai schimba și ce ai face la fel?

Experiența a fost una pozitivă, apusurile la malul mării și nisipul ăla superb, chiar dacă era pe stomacul gol, dădeau un sentiment de libertate și recunoștință.

Ai mai participa la un astfel de reality show?

Deocamdată să îmi revin cu genunchiul și mai vedem. Eu sunt deschis la noi provocări, în general.

Mai multe