#Exclusiv Click!

Jorge lansează o campanie nouă: fără postări din vacanță! „Prea ne-au dresat ăștia cu social media”

16 august 2023 12:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Jorge (41 de ani) tocmai ce s-a întors din a doua vacanță petrecută vara asta în Turcia.

Și pentru că săptămâna trecută au fost în formulă completă la ultra all inclusive, acolo unde artistul a reușit să se întoarcă acasă cu 4 kilograme în plus, Jorge și-a propus să încerce să petreacă mai mult timp cu familia și să stea mai puțin pe telefon. Și fără să vrea, carismaticul cântăreț a lansat astfel o campanie: #farapostaridinvacanta!

Prima vacanță fără postări…m-am relaxat o săptămână alături de soție și copii. Ceva ce nu mai făcusem de mult…mă rog…niciodată. Să las telefonul deoparte și să nu fac nicio postare din vacanță. Adevărul e că prea ne-au “dresat” ăștia cu social media. #farapostaridinvacanta”, a scris artistul și prezentatorul TV pe Instagram.

De această dată, Jorge a fost în vacanță alături de soția sa, Ramona, și cei trei copii ai lor: David (6 ani), Karina (14 ani) și Ilinca (21 de ani), fiica cea mare a soției lui Jorje, dintr-o relație anterioară, care a lipsit data trecută din vacanța în Turcia.

Întrebat de reporterul Click! dacă pornește o adevărată campanie #farapostaridinvacanta și dacă nu i-e teamă că își pune divele în cap, fetele ahtiate să se posteze în costume de baie   în vacanțe, Jorge ne-a răspuns: 

Am avut o vacanță liniștită alături de copii. Am fost cu toți 3 copiii și am vrut să le acord toată atenția. Am făcut doar ce au vrut ei. Asta e trendul meu #farapostaridinvacanta. Să vă văd câte/câți rezistați. Eu mi-am propus să văd cât rezist! 

Am ales din nou Turcia pentru copii. E totul la îndemână, relaxare, plajă, entertainment, kids club, de toate…”, ne-a povestit Jorge.

Sărbătorește luna asta 10 ani de la căsătoria alături de frumoasa lui soție, Ramona

Și pentru că luna asta cei doi soți, Jorge și Ramona Papagheorghe vor sărbători 10 ani de căsnicie, probabil că va urma și o perioadă de răsfăț pentru ei și o vacanță romantică în doi pe undeva, căci amândoi sunt înnebuniți după destinațiile exotice. Deocamdată, pentru că au rămas aseară singuri, fără fetele mai mari, Jorge și Ramona și-au permis o cină romantică la un restaurant cu specific grecesc.

Să vedeți fază! Astăzi (n.r.: ieri) e Sfânta Maria, da/ Pe fetele noastre le cheamă Maria! La mulți ani! De ce luăm cina doar noi doi împreună, fără nimeni? Pentru că, ne-au tras țeapă! Probabil după o săptămână de concediu împreună au zis: “Nu mai vrem să mai stăm cu voi!” Au avut alt program! Asta-i vrăjeală!”, a spus Jorge pe Instastory.

Mai multe