Kira Hagi, apariție de senzație la evenimentul de promovare a filmului în care joacă. Ținuta cu care a întors toate privirile

6 noiembrie 2024 13:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Kira Hagi (28 de ani) a avut o apariție spectaculoasă în cadrul evenimentului de promovare a filmului „Enescu-Geniul și Prințesa”, unde aceasta interpretează rolul Prințesei Alice Cantacuzino. Fiica lui Gică Hagi a reușit să întoarcă toate privirile și a făcut furori cu ținuta pe care a purtat-o.

Kira Hagi, apariție de vis la promovarea filmului în care joacă

Recent, Kira Hagi a publicat pe rețelele de socializare, o fotografie și un filmuleț în care apare îmbrăcată într-o rochie roșie, elegantă, decoltată și lungă până în pământ. De asemenea, peste ținuta fără mâneci, aceasta a îmbrăcat un bolero scurt, negru, din blană. Imaginile au fost surprinse la Opera Națională din Capitală, unde fiica celebrului sportiv a fost prezentă în scopul promovării.

Filmările pentru filmul „Enescu-Geniul și Prințesa”, în care joacă Kira Hagi, s-au încheiat la finalul anului 2022, iar în acea perioadă, tânăra mărturisea că se simte onorată să facă parte din proiect, alături de marii actori ai cinematografiei românești, precum Cezara Dafinescu sau Constantin Codrescu.

„Tocmai s-au încheiat filmările pentru filmul ‘Enescu – Geniul şi Prinţesa’, este un film despre viaţa şi iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit şi investigat cu această ocazie o (altă) femeie emblematică a perioadei interbelice.

Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanţă, dar şi corespondent de război, în Al Doilea Război Mondial. Urmăriţi pagina oficială a filmului pentru mai multe detalii. Eu una abia aştept premiera!”, a scris Kira Hagi în mediul online.

Kira Hagi este pasionată de cinematografie

Fiica lui Gheorghe Hagi a absolvit Academia de Film din New York și a debutat în scurtmetrajul „București, te iubesc!” (2014). Mai mult, tânăra este pasionată și de teatru, însă preferă mai mult cinematografia.

 „Tata a fost destul de surprins, dar fericit că vreau să mă dedic unei meserii. Eu am vrut să plec în America de la 14 ani, să trăiesc visul american. Nu voiam să mă întorc. Mi-am dorit foarte mult să lucrez în cinematografie şi acolo industria este uriaşă. Dar odată ce am ajuns acolo am realizat că nu doresc să trăiesc visul american, ci visul meu. Nu am putut sta departe de ţara mea, de ai mei, de cultura mea”, povestea Kira pentru Antena 3.

Mai multe