Marina Voica și-a pregătit locul de veci, la 87 de ani: „Mi-am făcut statuie, la Bellu, cu chipul meu. Leită sunt, mă așteaptă!”. A plătit o avere pe cavoul din marmură de Simeria
Marina Voica s-a născut în Rusia, dar nu dorește să fie înmormântată în țara natală, ci în România, unde muzica i-a adus celebritatea. Interpreta inegalabilului refren „Și afară, plouă, plouă” ne-a vorbit, în interviul exclusiv pentru Click!, și despre ultimul drum, pe care l-a pregătit în cel mai mic detaliu: „Să veniți la înmormântarea mea!”.
„Nu mă tem de moarte!”
Marina Voica nu se teme de moarte. Dimpotrivă, și-a pregătit din timp locul de veci, la Cimitirul Bellu, din București, acolo unde au fost înmormântate multe alte personalități:
„Nu mă tem de moarte. Nu vreau să fiu înmormântată în Rusia. Am deja un loc de veci la Bellu ortodox, din București, am acolo și o statuie, mă așteaptă, realizată din marmură de Simeria, după chipul meu, leită sunt!
Multă lume se miră când o vede. Dar, să mai aștepte, mai am treabă pe pământ, spectacole, evenimente, nu sunt foarte bolnavă, am grijă de mine. Lucrarea a costat foarte mult, cam 7.000 de euro. Mult, dar m-am sacrificat. Când o să mor, să veniți la înmormântarea mea, este atât de frumos locul de veci ales!”, spune Marina Voica, exclusiv pentru Click!
„Nu am mai fost în Rusia de 14 ani!”
Născută în Rusia, Marina Voica susține însă că n-a mai fost în vizită pe plaiurile natale de mai bine de 16 ani:
„Nu am mai fost în Rusia, în țara mea natală. Nu aș avea la cine să mai merg, părinții au murit, dar și fratele meu. Nu am mai fost acolo din 2008. Mi-e dor, da, de lume, de locuri, însă toți colegii mei de școală și de la facultatea din Moscova s-au răspândit, au copii, nepoți, nu le arde de mine, să facem întâlniri, au altă viață.
Mai am o prietenă, care s-a mutat, din Rusia, în Germania, toată ziua suntem de vorbă pe Internet”, mai susține Marina Voica, exclusiv pentru Click!
Cum se răcorește vara: „Dacă bei rece, te duci direct la spital!”
Marea artistă locuiește în Breaza, dar, în această perioadă, și acolo sunt zile caniculare, cărora cu greu le face față. A luat însă măsuri:
„Stau îmbrăcată lejer, am și evantaie. E cald în casă, acum sunt 27 de grade, iar afară sunt zile și cu 34 de grade. E mare greșeală se bei ceva rece, te duci direct în spital cu pneumonie! Nu degeaba asiaticii beau ceaiuri fierbinți vara, când e foarte cald afară.
Mie nu prea mi-e sete niciodată, nici cu transpir. Cu inima sunt bine, după operație. Dar, nu înflorești, când îmbătrânești, bătrânețea nu are niciun farmec, vă spun eu!”, ni s-a mai confesat Marina Voica, exclusiv pentru Click!