Momente dificile pentru Oana Roman: „Dumnezeu să o odihnească...”

17 august 2024 8:05

Au trecut 6 luni de la moartea Mioarei Roman, iar fiica sa, Oana Roman, i-a făcut astăzi parastasul. Femeia care i-a dat viață vedetei s-a stins din viață în noaptea de 22 spre 23 februarie, la azilul din Snagov. Fiica lui Petre Roman încearcă să fie în continuare puternică.

Momente dificile pentru Oana Roman / foto: arhiva Click!

În noaptea de 22 spre 23 februarie, Mioara Roman s-a stins din viață la azilul din Snagov, acolo unde se afla internată de mai mulți ani și beneficia de îngrijirea adecvată nevoilor sale. Din păcate, socotelile cu viața le-a încheiat la vârsta de 83 de ani, în timpul unui stop-cardiorespirator survenit în timpul somnului.

Astăzi, 17 august, la șase luni de la decesul celei care i-a dat viață, Oana Roman i-a făcut parastasul mamei sale. Deși e încă îndurerată de pierderea uriașă suferită, încearcă să fie în continuare puternică, pentru ea, dar și pentru fetița ei, Isabela. De asemenea, fiica lui Petre Roman a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare:

„Azi facem pomenirea mamei la 6 luni de când a plecat. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Te iubesc, mami!, este mesajul Oanei Roman, publicat pe pagina sa personală de Instagram, alături de o serie de fotografii unde apare cu împreună cu mama ei, Mioara Roman.

„Te iubesc, mami!”

Moartea Mioarei Roman a fost o lovitură puternică pentru Oana Roman, căci vedeta și mama ei aveau o legătură extrem de strânsă și specială. Când i-a făcut parastasul de 3 luni, fiica lui Petre Roman a fost singură, sora ei, Catinca, nu i-a fost alături. Cele două s-au certat la scurt timp după înmormântarea mamei lor.

Vedeta a organizat atunci în detaliu parastasul acesteia, asumându-și întreaga responsabilitate. Fiica lui Petre Roman a mers cu o mulțime de pachete la biserică, pe care le-a împărțit celor prezenți. Pe tot parcursul slujbei de pomenire a fost profund emoționată, astfel că nu a mai putut să își stăpânească lacrimile. Fosta soție a lui Petre Roman își doarme somnul de veci în Cimitirul „Reînvierea” din București.

Mai multe