Natalia Guberna, dezvăluiri neștiute despre cariera muzicală. Cum a ajuns, de fapt, în lumea artistică: „Am făcut liceul de construcții”

20 septembrie 2024 12:06   Vedete românești

Natalia Guberna (66 de ani) are o carieră impresionantă în muzică, însă inițial și-a dorit să devină educatoare. Până la urmă a urmat un liceu de construcții, iar la final a ajuns o cântăreață de succes, chiar dacă doar mama ei a susținut-o pe acest drum.

„Un liceu în care am construit cântând”

Natalia Guberna a mărturisit în cadrul unui interviu, faptul că și-ar fi dorit să ajungă educatoare sau stewardesă, ba chiar și secretară, însă drumul său profesional s-a dovedit a fi cu totul altul. 

„Am învățat la Școala Generală 86, unde l-am avut profesor de muzică pe Ștefan Andronic, tatăl lui Octavian Andronic. După ce am terminat școala, m-am pregătit pentru Liceul Pedagogic. Mi-ar fi plăcut să fiu educatoare, pentru că visul de copil era așa: îmi doream să devin stewardesă, educatoare sau secretară (...)

Așa cum spuneam, m-am pregătit pentru Liceul Pedagogic. Aveam o doamnă cu care m-am pregătit, în sensul că ea cânta la pian și pe mine mă punea să bat ritmul, să cânt. Nu era cu note muzicale.

Îi era teamă că nu voi lua prima probă, cea de muzică. Era probă eliminatorie la Pedagogic. Am dat examen și am luat, bineînțeles, proba de muzică. Dar la matematică a fost nota mai mică, fapt pentru care nu am reușit și am zis să mă mai pregătesc pentru toamnă. Am întârziat cu înscrierea, pur și simplu.

Pe atunci, erau la modă liceele industriale. Am dat examen la Liceul Industrial de Construcții, pe care l-am absolvit. Am fost ultima promoție de cinci ani. Un liceu în care am construit cântând. Făceam practică în fiecare an. În primul an, am făcut la strung și ne mânjeam… M-a și scos maistrul în față la tablă, să îmi spună că nu așa se procedează la locul de muncă.

Trebuia curățenie, iar eu eram mânjită de ulei din cap până în picioare. Aveam băsmăluță și salopetă în primul an. Al doilea an, am făcut practică la o fabrică de mobilă, rașchetam”, a declarat Natalia Guberna pentru Viva.

Cum a ajuns să intre în lumea artistică

Chiar dacă a urmat un liceu de construcții, pasiunea ei pentru muzică nu a încetat, drept pentru care a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute artiste din România.

„Când eram în liceu, am luat premiul revistei Săptămâna, care exista în acea perioadă sub semnătura lui Eugen Barbu. El mi-a dat acest premiu. Am participat și la Petroșani, unde am luat „Lampa de aur. Și, așa cum spuneam, în liceu am participat la un moment dat la Cântarea României, pe scena Teatrului „Constantin Tănase. În acea perioadă, cântam piesa „Un albastru infinit cu trupa mea. Și acolo m-a văzut Nicolae Sever, coregraful acestui teatru, care mi-a spus: „Nu vrei să vii să cânți la «Tănase»?.

Ca să vezi cum se leagă totul! În aceeași perioadă, am făcut Școala Populară de Artă, pe care am terminat-o în același timp cu liceul. Timp de trei ani de zile am făcut această școală. Tata mi-a spus: „Lasă muzica, învață, să ajungi om!.

Dar eu mi-am zis că trebuie să dau la Școala Populară de Artă, iar mama – „Dumnezeu să o odihnească! – m-a sprijinit: „Lasă, mamă, merg eu cu tine!. În final, m-am dus singură și am dat examen. L-am luat și urma să studiez la clasa lui Sergiu Cioiu. După liceu, mă duceam și la ore de canto”, a mai dezvăluit aceasta pentru sursa citată.

Mai multe