Oana Roman a gafat-o din nou! A fost surprinsă pe stradă într-o ipostază rușinoasă

22 aprilie 2022 10:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Oana Roman se mândrește adesea cu studiile sale din străinătate și obișnuiește, mai în glumăm mai în serios, să le explice urmăritorilor ei din mediul online cum ar trebui să se comporte o persoană în societate. Ce ne facem însă atunci când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar paparazzii noștri au surprins-o pe vedetă într-o ipostază rușinoasă?!

Oana Roman le mai ține predici, din când în când, urmăritorilor săi din mediul online, în special atunci când aceștia decid să o contrazică sau să-i reproșeze diverse lucruri. Urmând rețeta persoanelor publice care au strâns o comunitate destul de mare pe rețelele de socializare, Oana are parte și de admiratori, dar și de persoane care îi critică discursul sau aparițiile.

Oana Roman, surprinsă aruncând pe jos, în plină stradă

Dintre toți aceștia însă, Oana Roman pare cea mai înverșunată atunci când vine vorba de „haterii” ei, aceasta răpindu-și timp prețios pentru a le da peste nas celor ce o critică, obișnuind să comenteze adesea pe marginea subiectului.

Ce ne facem însă când cea care predică o anumită conduită în societate este surprinsă pe stradă într-o ipostază care nu îi face cinste? Ar fi „haterii” îndreptățiți să îi atragă atenția? Paparazzii noștri au reușit să capteze câteva imagini în care protagonistă este chiar Oana Roman, fiica fostului prim-ministru Petre Roman gafând-o într-o manieră „românească”.

Citește și: Oana Roman, reuniune emoționantă cu tatăl ei, Petre Roman: «Arată fabulos»

Oana Roman are obiceiul de a arunca chiștoacele de la țigări chiar pe geamul mașinii, după ce termină de fumat, iar de curând se pare că aceasta și-a fixat același obicei și cu guma de mestecat.

Paparazzii Click! au fotografiat-o pe Oana Roman înainte de a intra în cabinetul medicului stomatolog, moment în care a decis că ar fi cazul să arunce guma de mestecat. Fără să mai aștepte să vadă dacă în interiorul clădirii se află un coș de gunoi, aceasta a aruncat guma pe jos, pe una dintre străzile de pe Șoseaua Nordului.

Desigur, nu e un păcat capital, însă această ipostază nu îi face cinste niciunui cetățean responsabil. Cu toate acestea, nu sunt puțini cei care preferă comoditatea în detrimentul bunelor maniere, și, cel mai probabil, tuturor ni s-a întâmplat să mai greșim. Din fericire, pe noi nu ne-au surprins paparazzii!

Citește și: Oana Roman, din nou criticată de urmăritori. Ce au descoperit aceștia într-o poză din bucătăria vedetei

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe