Raluca Podea, experiență paranormală cu spiritul tatălui! Are dovada
Raluca Podea, ultimul iepuraș Playboy, a avut o experiență de-a dreptul bizară, la scurt timp de la moartea tatălui ei. Blondina susține că spiritul tatălui ei a apărut pe o filmare video, sub forma unui abur.
Tatăl Ralucăi Podea a încetat din viață în urmă cu două săptămâni, după ce, timp de trei ani, bărbatul s-a luptat cu o boală necruțătoare. Blondina s-a străduit să-i ofere părintelui ei cele mai bune îngrijiri, astfel că montase în încăperea acestuia o cameră de filmat, pentru a-l putea supraveghea.
Citește și De ce a murit tatăl Ralucăi Podea. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus fiului ei
La scurt timp după moartea tatălui ei, fiul Ralucăi Podea a observat că aparatul de filmat, ce rămăsese în cămăruța decedatului, detecta senzori de mișcare. Atunci când băiatul s-a uitat mai atent pe filmare a observat un abur care plutea prin încăperea unde s-a stins din viață bunicul său.
„M-a sunat David să-mi zică că mami cineva e în cameră, se mișcă, eu vedeam că se mișcă senzorul, venise în vizită. Am filmarea pe telefon. În timp ce ne uitam amândoi pe cameră am filmat o parte în care se vede energie, se vede un abur care vine și pleacă. Acel abur mișca senzorul pe cameră”, a spus Raluca Podea, pentru Can Can.
Citește și Raluca Podea, în doliu. Tatăl ei a murit. Mesajul dureros al vedetei
Raluca Podea a fost foarte afectată de moartea tatălui
Raluca Podea a suferit o dramă copleșitoare, atunci când tatăl ei a fost diagnosticat cu cancer, în urmă cu trei ani. Fosta prezentatoare TV a mărturisit că a făcut tot ce i-a stat în putință și că din acel moment a dobândit o teamă că s-ar putea îmbolnăvi și ea.
„Eu sunt un om puternic, dar de când am aflat cu tata, m-am schimbat enorm de mult, pentru că trăiesc fiecare clipă, am momente când mă gândesc că poate am și eu ceva! Adică, atât timp cât stai într-un cerc și vezi oameni cu suferință, deja clachezi psihic.”, a declarat Raluca Podea.
Raluca Podea a anunțat moartea tatălui ei, la începutul acestei luni, pe 8 mai. Vedeta a făcut tristul anunț prin intermediul rețelelor de socializare. Părintele blondinei suferea de cancer la stomac, boală cu care a fost diagnosticat cu trei ani în urmă. Medicii nu i-au dat prea multe șanse, fiind vorba de o tumoare care evoluase foarte mult, totuși părintele Ralucăi a reușit să ducă boala timp de trei ani.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!