VIDEO Soția lui Dani Oțil, imagini de senzație cu Bote: «Dani știe de idila noastră». Cum a lansat-o designerul în showbiz

19 aprilie 2022 16:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gabriela Oțil, fostă Prisăcariu, se menține în centrul atenției. După ce duminică a făcut furori cu apariția de la iUmor (Antena 1), acum soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la un eveniment plin de vedete. Fotomodelul s-a întâlnit cu designerul Cătălin Botezatu, bărbatul care a avut un cuvânt de spus în cariera ei.

Vedetele au ieșit în oraș marți seara, la evenimentul organizat de o celebră clinică și centru de înfrumusețare, din Dorobanți. Valentina Pelinel, Ramona Olaru, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Gabriela Oțil, Dana Săvuică, Giulia Nahmany sunt doar câteva dintre doamnele și domnișoarele care au venit să cunoască noul concept al clinicii respective, care îmbină frumusețea cu medicina.

Citește și: Andreea Marin și iubitul, apariție rară în public. «Zâna», spectaculoasă într-o rochie albă

Gabriela și Bote, imagini de senzație

Click! a fost la fața locului și vă oferă, la cald, imagini cu divele mondene, dar și cu celebrul designer Cătălin Botezatu (55 de ani), peste care timpul trece cu mare blândețe. Bote s-a întreținut cu Gabriela Oțil, cei doi au râs și s-au simțit tare bine împreună, amintindu-și de perioada de acum 7 ani, când Gabriela nu era cunoscută, dar devenea datorită designerului.

Asta pentru că frumoasa blondină cu dimensiuni perfecte câștiga concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu”, de la Kanal D, rampa ei de lansare. "Dani știe de idila noastră, nu se supără", a glumit, Gabriela, la eveniment. Soția lui Dani a purtat un costum negru, sacou și pantaloni, iar în picioare a avut adidași.

Așa arăta Gabriela acum 7 ani, când a fost descoperită de Bote!

Gabriela Oțil a câștigat "Supermodels by Cătălin Botezatu"

Dani Oțil și-a găsit iubirea vieții la finele anului 2018. Este vorba despre Gabriela Prisăcariu, acum în vârstă de 28 de ani, model de succes, care în anul 2015 a câștigat concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” (Kanal D). Tânăra a absolvit Dreptul, așa că putem spune că e și frumoasă, și deșteaptă. După ce a participat, în 2015, la concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu”, Gabriela a fost invitată la o altă emisiune a postului, "Te vreau lângă mine", de la Kanal D. Gabriela și Dani s-au căsătorit în mai 2021, iar în septembrie anul trecut a venit pe lume fiul lor, Luca Tiago.

Ce vedete au mai participat la evenimentul de marți seara (Fotografii: Sever Gheorghe / Click!)

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe