Surpriză totală! Ce a făcut Theo Rose, cu doar câteva zile înainte de a naște

11 iunie 2023 10:58   Vedete românești

Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca actrița și interpreta Theo Rose să nască, însă copilul se lasă așteptat. Dar iată că vedeta nu a mers la spital, cum ne-am fi așteptat, ci a ajuns pe platoul de filmare ale serialului „Clanul”, unde a fost primită cu brațele deschise.

Veste bună pentru fanii serialului ”Clanul”, de la Pro TV. Deși nu a născut încă, Theo Rose (25 de ani) s-a întors pe platourile de filmare ale serialului unde joacă. Dar nu pentru filmări, căci mai are puțin și naște, este și ea în așteptări, ci pentru a-i vizita pe colegii ei de serial. S-a întâlnit cu Tătuțu sau Florinel, colegii ei, adică George Mihăiță și Filip Munteanu, care s-au bucurat de revedere și s-au și fotografiat împreună, pe platourile de filmare. Mai mult, solista și iubitul ei, producătorul, regizorul și actorul Anghel Damian au ajutat un copil, un alt Florinel, care a devenit viral pe rețelele de socializare și l-au luat în echipa serialului, pentru sezonul trei al serialului.

Theo Rose a anunțat deja că a fost cucerită de micuț și i-a copiat replicile pe Tik Tok. Și tot ea a spus că a vorbit cu Anghel ca să îl ia în echipa serialului „Clanul” și să îi dea un rol, iar acesta l-a învățat mai ceva că un actor profesionist. Mai mult, pentru că puștiul își dorea niște cadouri anume de ziua lui, Theo i-a îndeplinit visul și i-a adus o pungă plină cu daruri, de la adidași la bluze, special pentru el, de la o firmă pe care și-o dorea băiatul. Toată lumea așteaptă să nască, chiar și colegii de la „Vocea României”, ca să poată să reia filmările pentru noul sezon de anul acesta.

Cu siguranță va mai dura până când artista se va întoarce la muncă, având în vedere că, momentan, micuțul întârzie să vină pe lume. Totuși, cert este un lucru: este așteptat cu mare drag de părinți, bunici și fanii solistei. După ce va naște, Theo Rose se va întoarce la treabă, căci trebuie să-și reia rolul din serialul de la Pro Tv, producție ale cărei filmări au început deja.

    Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe