Viorel Lis și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum se simte la cei 79 de ani

19 februarie 2022 13:37   Vedete românești

Viorel Lis și-a serbat în acest weekend ziua de naștere, alături de partenera lui, Oana Lis. Iată cum se simte fostul edil la vârsta de 79 de ani!

Deși s-a glumit adesea pe seama vârstei înaintate a lui Viorel Lis, comparativ cu cea a partenerei lui, iată că fostul edil le dă în continuare peste nas cârcotașilor, sărbătorind alături de Oana trecerea unei alte primăveri.

Fostul primar al Capitalei a împlinit sâmbătă, 19 februarie, vârsta de 79 de ani, iar acest eveniment nu putea trece fără să fie sărbătorit.

Viorel Lis a împlinit 79 de ani

Oana Lis a publicat pe rețelele de socializare un mesaj, în care le-a mulțumit urmăritorilor săi pentru urările cu ocazia zilei de naștere a soțului ei, dezvăluind și cum se simte fostul edil la această vârstă. 

În stilul caracteristic, Oana a mărturisit, cu umor, că partenerul ei are câteva probleme de sănătate, având în vedere vârsta înaintată, dar în rest se simte bine. Iată ce a răspuns Viorel Lis atunci când a fost întrebat cum se simte de ziua lui de naștere, la vârsta de 79 de ani!

Mulțumim de urări! L-am întrebat pe Vio cum e la 79 ani! A zis ca mișto rău! A zis că în afară de probleme cu inima, cu spatele, cu picioarele, cu circulația, cu diabetul, cu splina, cu epilepsia, în rest e bine!”, a fost mesajul publicat Oana Lis pe pagina personală de Facebook.

Viorel Lis, probleme de sănătate din ce în ce mai grave

Într-adevăr, se știe că de ceva vreme fostul primar al Bucureștiului are o stare de sănătate destul de precară, fiind ajutat tot mai mult de partenera lui, chiar și la cele mai mici treburi. Viorel Lis se mai poate deplasa doar în cadru, iar recent a „vizitat” din nou spitalul, în urma unor arsuri grave. De asemenea, edilul a fost nevoit să se recupereze și după COVID, după ce a contractat virusul în pandemie. 

Eu nu mai pot să merg bine, amețesc. Am probleme cu pareza, n-am echilibru, merg cu cadrul, ca să mă ridic trebuie să mă ajute Oana. Ajung și la baie foarte greu, nu mai pot să fac aproape nimic, trebuie să mă țin de toți pereții, mi-e foarte greu. Am căzut de vreo trei ori la scara de la intrare”, dezvăluia recent Viorel Lis,

    Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe