Mâncare specifică meniului chinezesc, „furnici în copac“ cu vită poate fi preparată chiar de tine, acasă şi de ce nu, poate fi la fel de gustoasă ca la restaurant.
Poate să-ţi lipsească orice din cămară, însă nu şi alimentele de care ai nevoie pentru a-ţi reseta organismul după o zi grea de lucru: fasole uscată, nuci, prune uscate, roşii în conservă, mazăre la conservă. Află de ce nu te poţi lipsi de aceste pro
Mulţumim încă o dată Anişoarei Ursan pentru delicioasele reţete pe care ni le trimite la redacţie. Astazi ne-a pregatit rulada de pui cu ciuperci si ficatei.
Şi sănătoasă şi gustoasă...Şi săţioasă, ca să nu mănânce în exces... Câte criterii trebuie să respectăm când le pregătim dulciuri celor mici! Am căutat o idee şi am aflat: budincă delicioasă cu orez, aceasta este propunerea noastră.
Reţete tradiţionale din Germania. Varza nemţească, din varză nouă, cu kaizer, este una din reţetele culinare delicioase din bucătăria germană, una dintre bucătăriile cu cele mai consistente preparate din lume.
Două reţete mi-au încântat copilăria şi mi-au pus la grea încercare, la vârstă fragedă, judecata şi cunoştinţele mele despre natură şi despre rosturile fiinţelor vii. Mama, în bucătăria ei de la bloc, cu mobilă nouă şi aragaz, ne pregătea... lapte de
Pentru că urmează sărbătoarea iubirii, dar şi a răsfăţului pentru doamne, ne-am gândit să vă propunem o delicioasă reţetă de friptură de vită cu sos de caise pentru o masă festivă.
Cea mai bună prăjitură în straturi este evident cea care are ciocolată şi vanilie. Obţii astfel două creme sau foi ale căror gusturi şi arome se îmbină perfect.
Pentru 4 şniţele, ai nevoie de 500 g piept de curcan, 1 ou, 50 ml bere, 100 g făină, sare, piper, ulei pentru prăjit, 2 fire ceapă verde, un praf boia dulce, 1 ardei roşu gras . Dacă eşti curios să afli cum se prapară, afli pe ntrufemei.ro/Snitele-de
Cele mai simple reţete cu brioşe sunt preferate de adulţii ocupaţi care n-au timp de pierdut în bucătărie. Brioşele reprezintă o gustare dulce excelentă pentru micul dejun, alături de cafea sau ceai. În funcţie de preferinţe, aluatul de brioşe poate
Reţeta pe care v-o dăruiesc astăzi am primit-o şi eu în dar de la Mama Luţa din Ampoiţa, celebritate a satului de la poalele Apusenilor, loc unde se zice că ar fi poposit şi Dumnezeu, într-una dintre peregrinările sale pe pământ. Pe Valea Ampoiului a