Lumea folclorului românesc este în doliu după moartea interpretei de muzică populară Maria Văduva. Vestea tristă a fost anunțată de artista Maria Loga, iar reacțiile colegilor de breaslă, ale apropiaților și ale admiratorilor nu au întârziat să apară.
Dana Rogoz a publicat pe Instagram un mesaj emoționant, la 12 ani de la moartea tatălui său. Actrița a ales să împărtășească una dintre cele mai dureroase amintiri din viața ei, într-o postare sinceră, însoțită de o fotografie din copilărie în care apare alături de frații săi.
Sorin Răducanu, fost atacant la Dinamo București în perioadele 1984–1986 și 1990–1991, a avut o carieră importantă în fotbalul românesc, fiind antrenat inclusiv de Mircea Lucescu. După retragerea din sport, însă, viața lui a luat o direcție neașteptată, departe de teren și de lumea fotbalului.
Lumea teatrului și a filmului românesc este în doliu după moartea actorului Ioan Isaiu, care s-a stins fulgerător la vârsta de 56 de ani. Vestea dispariției sale a șocat colegii, prietenii și spectatorii care l-au urmărit atât pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Puține preparate reușesc să ofere aceeași senzație de confort precum o porție de carne fragedă cu piure cremos și sos făcut în tigaie. Rețeta de porc cu ierburi aromate și usturoi, inspirată din mesele de familie ale anilor ’70.
Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii” a primit cea mai frumoasă veste: Francesca Sarao și Cristi Pungă urmează să devină părinți. Fosta concurentă a fost cea care le-a împărtășit urmăritorilor din mediul online momentul emoționant în care a aflat că este
Moartea actorului Ioan Isaiu i-a îndurerat pe cei care îl cunoaștea, fie ei colegi de breaslă, apropiați sau prieteni, iar mulți dintre aceștia au reacționat la scurt timp de la aflarea nefericitului eveniment. Alexandru Pugna a transmis un mesaj emoționant în memoria actorului, în care a amintit câ
Pentru mulți români, plecarea din țară nu înseamnă doar schimbarea unei adrese, ci începutul unei vieți complet noi. În spatele fotografiilor frumoase și al caselor amenajate cu grijă există, de cele mai multe ori, un proces lung de adaptare, nesiguranță și dor de casă.
Melek Mincă, așa cum este cunoscută în mediul online, dar pe numele său real Patricia, și-a surprins urmăritorii cu noul dormitor amenajat într-un stil elegant și modern. Camera impresionează prin spațiul generos, decorul luminos și accentele sofisticate care îi oferă un aer de showroom de lux.
Un conflict tot mai tensionat a izbucnit la Brașov în jurul unui drum turistic de pe Tâmpa, aflat într-o arie protejată. În centrul disputei se află omul de afaceri George Copos și Grupul Ana Holding, compania care administrează telecabina și restaurantul Panoramic de pe vârful muntelui.
Tot mai multe persoane încearcă să găsească soluții simple pentru a păstra ordinea în locuință fără să transforme fiecare weekend într-o zi pierdută printre dulapuri, cutii și obiecte aruncate la întâmplare.
Specialiștii ANM vin cu noi avertizări de vreme rea despre noul val de aer rece care lovește România. Sunt anunțate ploi, vijelii și grindină. Iată care sunt zonele vizate de vremea rea, potrivit Oanei Păduraru, meteorolog ANM.
Pe fondul scumpirilor tot mai mari la energie și combustibili, tot mai multe familii caută soluții pentru a-și reduce facturile lunare. Una dintre cele mai populare opțiuni ale momentului este reprezentată de bateriile pentru locuință, considerate de specialiști un adevărat „gamechanger” în gestiona
România își consolidează patrimoniul cultural și spiritual printr-un nou demers important la nivel internațional. Ministerul Culturii a inclus Peisajul Monastic Vânători-Neamț pe lista propunerilor pentru patrimoniul UNESCO.
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei care a șocat județul Bihor și întreaga țară. Bóné József-Zsolt, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis o adolescentă de 18 ani în localitatea Parhida, și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și a oferit explicații despre motivul atacului.
Duminică, 10 mai 2026, Loteria Română organizează noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, iar mizele puse în joc continuă să atragă atenția a sute de mii de români care speră să dea lovitura înainte de începutul unei noi săptămâni.
Autoritățile spaniole se pregătesc pentru una dintre cele mai tensionate operațiuni medicale și logistice din ultimele luni, după apariția unui focar de hantavirus la bordul navei de croazieră Hondius.
O tragedie care a emoționat mii de oameni din Marea Britanie și din întreaga lume a avut-o în centrul atenției pe Millie Rose Hedley, o fetiță de doar nouă ani descrisă de familie drept „frumoasă, iubitoare și bună la suflet”.
Oana Roman a vorbit deschis, din nou, despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, rememorând anii în care tatăl ei, Petre Roman, a ocupat funcția de prim-ministru al României, între 26 decembrie 1989 și 16 octombrie 1991.
O postare publicată pe Reddit de un român mutat recent în Olanda a stârnit sute de reacții și o dezbatere amplă despre diferențele reale dintre viața din România și cea din Europa de Vest.
Unul dintre cele mai impresionante monumente feroviare din România a redevenit viral pe internet după ce pagina de Facebook „Curiozități și Mistere” a publicat imagini spectaculoase și o descriere amplă despre Viaductul Caracău, construcția uriașă din județul Harghita care traversează munții și pare
Lumea cinematografică românească este în doliu după moartea îndrăgitului actor Ioan Isaiu. Dispariția fulgerătoare a actorului, la vârsta de 56 de ani, a venit ca un șoc pentru colegii de breaslă, apropiați și publicul care l-a apreciat de-a lungul anilor, iar ultima sa postare din social media i-a
O întrebare postată pe Reddit despre cele mai „moarte” și lipsite de perspectivă orașe din România a generat sute de reacții din partea internauților. Mulți dintre ei au vorbit despre depopulare, salarii mici și lipsa oportunităților, iar printre cele mai menționate zone s-au numărat județul Hunedoa
Un articol publicat de YourTango a readus în atenție câteva dintre cele mai controversate sfaturi de căsnicie promovate în anii ’50. Recomandările, considerate astăzi complet depășite și chiar șocante, erau adresate aproape exclusiv femeilor și reflectau perfect mentalitatea epocii: soția trebuia să
Tarabele din piața Obor sunt din nou pline de fructe și legume de sezon, însă mulți bucureșteni spun că prețurile încă îi fac să se uite de două ori înainte să cumpere.
Viața de actor vine cu aplauze, succes și admirația publicului, dar și cu un ritm epuizant, stres și sacrificii făcute departe de ochii spectatorilor. Istoria românească a cinematografiei este plină de povești de viață de-ale actorilor care, de-a lungul anilor, au trecut prin momente dramatice chiar
O dimineață obișnuită de gătit s-a transformat într-un accident grav pentru Alexander Lutovin, un chef cunoscut dintr-un show culinar din Rusia. Bărbatul a ajuns la spital cu arsuri severe după explozia unui ceaun afgan folosit pentru prepararea alimentelor sub presiune.
Ion Țiriac Jr., fiul magnatului Ion Țiriac, a avut parte de o revedere emoționantă cu Alexandru, unul dintre băieții săi, moment care a atras imediat atenția și aprecierea urmăritorilor din mediul online.