Continut scris de Carmen Ştefan - pagina 232

Conținut scris de Carmen Ştefan

Pagina 232
10 1 jpeg
9 sfaturi ca să fim eficienţi în bucătărie
Stăm tot mai mult în bucătărie, printre vase, oale şi cratiţe, gătim şi apoi facem curăţenie. Ni se pare că pierdem foarte mult timp, iar asta se întâmplă pentru că nu ştim cum să ne organizăm eficient munca. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să câştigi timp preţios şi să faci şi economie la bani!
Actualitate
daniel buzdugan sotie 4 jpeg
FOTO Pe Daniel Buzdugan îl știe toată lumea, dar uite ce bine arată soția lui! I-am surprins la magazin
Pe cât e el de sociabil și expus, pe atât de discretă e doamna pe care o are acasă. Daniel Buzdugan (45 de ani) e un familist convins, dar nu-i place să se laude cu familia lui. Îi ține cât mai departe de ochii curioșilor pe soția Monica și pe cei doi copii ai săi, Luca (12 ani) și Maria (10 ani). Păcat, pentru că matinalul de la Radio ZU are o familie superbă. Cele mai recente imagini surprinse de fotoreporterii Click! dovedesc ce bine arată soția lui Daniel Buzdugan, pe care omul de radio o iu
Vedete românești
Andreea Bălan şi George Burcea au împreună două fete  jpeg
VIDEO Cât câștigă Andreea Bălan din vlogging. Artista a răspuns criticilor
Andreea Bălan (35) se află în autoizolare la domiciliu alături de cele două fete și de mama sa, care o ajută la îngrijirea micuțelor. În ciuda faptului că epidemia de coronavirus a determinat anularea concertelor artistei, ea nu poate sta departe de admiratorii săi. Pentru a păstra legătura cu aceștia, Andreea continuă să fie activă în mediul online, pe canalul propriu de Youtube. Luni, 27 aprilie, ea a răspuns unor întrebări venite din partea fanilor și nu s-a eschivat să abordeze subiecte deli
Vedete românești
Alina și Raul au petrecut la Castelul Banffy alături de 700 de invitați  jpeg
Alina Ceușan a renunțat greu la viața de femeie singură! De ce Raul a fost nevoit să o ceară în căsătorie de două ori
Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan au fost două dintre concurentele care au participat în sezonul cu numărul trei al emisiunii Asia Express. Cele două prietene, cunoscute pentru influenţa de care se bucură pe Instagram, s-au descurcat onorabil și au părăsit competiția mulțumite de realizări și fericite că se puteau întoarce acasă la persoanele dragi. Iată ce poveste de dragoste ca în filme trăiește Alina Ceușan cu cel care i-a devenit soț în urmă cu un an!
Vedete românești
Damian seamănă izbitor cu mama sa, de la care a moștenit nu doar frumusețea, ci și interesul față de industria modei  jpeg
De la ea a moştenit Elizabeth Hurley genele bune, mama ei împlineşte 80 de ani şi se ţine bine
Elizabeth Hurley are 54 de ani, dar nimeni nu i-ar putea ghici cu exactitate vârsta. Actrița din filmele "Pact cu diavolița" și seria de filme cu Austin Powers arată extraordinar, iar frumusețea se pare că este o trăsătură de familie. Mama ei a împlinit 80 de ani, dar are o formă fizică foarte bună, iar fiul vedetei îi calcă pe urme, cochetând cu moda și fiind curtat de nume celebre din industrie.
Vedete internaționale
Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat Asia Express, ediția numărul trei  jpeg
Răzvan Fodor a avut o tinerețe agitată! A fost amenințat cu bătaia de un soț gelos
Sorin Bontea şi Răzvan Fodor au fost desemnaţi câştigătorii Asia Express ediţia cu numărul trei, după ce au petrecut două luni luptându-se zilnic cu limitele fizice și mentale. Cu multă determinare şi cu efort, au reuşit să se întoarcă acasă victorioşi şi să îi facă mândri pe membrii familiei. Se pare că Răzvan Fodor nu a experimentat doze mari de adrenalină doar în cadrul emisiunii, ci şi în viaţa de zi cu zi. Iată o poveste amuzantă din viaţa carismaticului cântăreţ!
Vedete românești
Kim YO Jong, sora liderului nord coreean, este un posibil succesor în eventualitatea în care moartea acestuia este confirmată în mod oficial  jpeg
Moartea liderului nord-coreean, infirmată de Coreea de Sud: «Kim Jong Un este în viață și bine»
În urmă cu câteva zile au început să apară speculații potrivit cărăra liderul nord-coreean Kim Jong Un și-a pierdut viața în urma unei intervenții pe cord desfășurate într-un mod nereușit. Presa din Japonia nu a fost atât de radicală și susține că Kim Jong-Un nu este mort, ci se află în stare vegetativă, iar presa din Coreea de Nord nu a dezvăluit nicio informație pe marginea acestui subiect. Iată că cea mai recentă veste vine din partea unui consilier al președinteului Moon Jae-in, liderul Core
Internațional
oana roman familie 0 jpeg
Oana Roman nu mai suportă autoizolarea: «Nu sunt făcută să fiu casnică»!
Oana Roman (44) respectă regulile prevăzute în interiorul Ordonanţelor Militare şi Stării de Urgenţă, însă suportă cu dificultate autoizolarea. Fiica politicianului Petre Roman este izolată la domiciliu alături de soţul ei, mama Mioara Roman şi fiică, însă atmosfera de familie se pare că nu o ajută să se relaxeze, din contră, îi creează o stare de disconfort pe care cu greu o mai poate tolera.
Vedete românești
Diana a participat la o cursă de alergări în 1991 pentru a i face pe plac fiului său, Harry  jpeg
VIDEO Prințesa Diana a încălcat eticheta regală de dragul lui Harry! Cum a demonstrat că era o mamă de nota 10
Prinţul Harry şi Meghan Markle au decis să părăsească Casa Regală a Marii Britanii pentru a trăi o viaţă mai liniştită în Calfornia, aproape de mama ducesei de Sussex, o antrenoare de yoga pe nume Doria Ragland. Gestul lor a fost etichetat drept unul controversat şi a iscat dezbateri, iar regina nu a fost încântată de rebeliunea nepotului cel mic, însă i-a acceptat dorința. Se pare că prințul Harry a moștenit de la mama sa, prințesa Diana spiritul de revoltă și curajul de a încălca normele. Iată
Internațional
corina bud in lan 0 jpeg
FOTO. Corina Bud a renunţat la haine, dar nu şi la masca de protecţie! A pozat goală în grădină
Corina Bud, în vârstă de 40 de ani, nu mai este o prezenţă atât de marcantă în peisajul muzical din România, însă continuă să atragă atenţia asupra sa. Cântăreaţa este cunoscută pentru excentricitatea de care dă dovadă şi pentru lipsa de inhibiţii pe care o afişează ori de câte ori are ocazia. Nu o singură dată a încărcat fotografii în ipostaze sexy şi a demonstrat că trecerea timpului nu a provocat schimbări majore în ceea ce priveşte fizicul ei. De această dată, artista a întrecut măsura, iar
Vedete românești
Julianne Moore și fiica sa, acum câțiva ani jpeg
O recunoaşteţi? E Julianne Moore sub acoperire
De când purtatul măştilor a devenit obligatoriu în spaţiile publice din New York, abia dacă recunoşti vedetele când trec pe lângă tine. Julianne Moore (59 de ani) a ieşit sâmbătă la cumpărături în Hamptons, Long Island, New York, cu o mască mov cu modele albe.
Vedete internaționale
clara margineanu jpeg
A murit Clara Mărgineanu, poetă și fostă jurnalistă TVR. Avea doar 47 ani și suferea de o boală gravă
Doliu în lumea artistică și literară din România. Jurnalista și poeta Clara Mărgineanu, ale cărei versuri au fost cântate de numeroși artiști folk de la noi, s-a stins măcinată de o boală gravă. Luna trecută, regretata poetă făcea un apel disperat de pe patul de spital. Pe 4 iulie ar fi împlinit 48 de ani.
Național
foto1 medic 4 1 jpeg
Doctoriţa care s-a tratat de COVID-19 singură, acasă. Cu schema ei a ajutat alți 400 de pacienți
Doctoriţa de familie Irina Gribincea este din municipiul Suceava, primul focar de coronavirus din ţară. Bineînţeles că nici ea nu a scăpat neinfectată, dar acum, după ce s-a vindecat, a povestit că s-a tratat singură, iar cu tratamentul ei a ajutat ulterior alte 400 de persoane care prezentau simptome ale bolii.
Național
Manelistul, la ziua de naştere a agentului jpeg
Dani Mocanu, la chef cu poliţistul care l-a amendat. ”Mi-a întins o capcană”
Episod halucinant în Argeş! Amendat pentru că nu avea declaraţia pe proprie răspundere, manelistul Dani Mocanu a fost invitat ulterior la ziua de naştere a unuia dintre poliţiştii care l-au sancţionat. Cazul a luat o întorsătură neaşteptată, întrucât Mocanu susţine că agentul a vrut să-l compromită.
Național
baza asistenta naste 879451545 jpeg
A născut în timp ce era urmărită de poliţie
Miracol! Asistenta medicală Marie Head, 40 de ani, din Yatton, a simţit că i s-a rupt apa, în apropiere de Bristol, duminica trecută, şi din cauză că ambulanţele sunt blocate din cauza epidemiei de COVID-19 a plecat către spital cu soţul ei, în Fordul Fiesta al familiei. Ilian, soţul femeii, a trecut pe roşu şi a mers cu 145 km/h.
Internațional
1 1 0 jpeg
Elevii din China s-au întors la școală. Ce măsuri de protecție au luat autoritățile
Bănci distanţate, elevi şi profesori cu măşti, temperatura luată la intrarea în unitatea de învăţământ, examene date în condiţii speciale. China, ţara de unde a pornit pandemia de Covid-19 a redeschis şcolile, dar a luat super măsuri de protecţie, atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.
Internațional
profimedia 0514651727 jpeg
FOTO Jennifer Lopez, "striptease" în faţa fostei soţii a logodnicului, la ziua de naştere a fiicei milionarului
Jennifer Lopez (50) a descoperit elixirul tinereţii şi nu ezită nici măcar o singură clipă să îşi expună trupul îndelung lucrat la sala de sport. Cântăreaţa cu o avere de ordinul sutelor de milioane de dolari a bifat o nouă apariţie sexy, de data aceasta la ziua de naştere a uneia dintre fiicele logodnicului său, Alex Rodriguez. Solista s-a afișat într-un tricou nude chiar în fața fostei soții a celui care ăi va deveni soț după ce pandemia de coronavirus va fi istorie. Iată care a fost reacția f
Vedete internaționale
klaus iohannis donald trump 7435508 hepta mediafax foto abacapress hepta jpeg
Donald Trump l-a sunat pe Klaus Iohannis. Ce ne-a transmis președintele SUA legat de coronavirus
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la solicitarea părţii americane. Cei doi oficiali au discutat despre pandemia de coronavirus i despre parteneriatul strategic dintre cele două ţări.
Internațional
wizz air avion aterizare de urgenta jpeg
Wizz Air anunță că redeschide o bază din România şi pregăteşte reluarea zborurilor
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat sâmbătă că este pregătită să-şi redeschidă baza de la Timişoara începând cu 1 mai 2020 şi să ia măsurile aferente pentru sănătatea şi binele pasagerilor pe parcursul procedurii de check-in şi la bord, dar precizează că reluarea operaţiunilor depinde de decizia autorităţilor de a elimina sau prelungi actualele restricţii de zbor către şi dinspre România.
Național
baza infrimiera beata png
O infirmieră alcoolică a provocat două accidente în câteva minute
O infirmieră de la un spital din Iaşi s-a urcat beată la volan, cu o alcoolemie record, provocând două accidente rutiere. Joi, 23 aprilie, în jurul orei 18.15, Teodora Maftei, o infirmieră, angajată a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, s-a urcat beată la volan, provocând două accidente rutiere.
Național
shutterstock 304455299 jpeg
De ce este bine să mănânci unt
Mult timp s-a crezut că îngraşă sau măreşte valoarea colesterolului. Dar consumat în cantităţi moderate, untul este un aliment sănătos care te vitaminizează şi îţi protejează inima. Iată câteva dintre avantajele consumului de unt!
Sănătate!
Ricșa coronavirus jpeg
Idee trăsnită în India! Și-a decorat ricșa în formă de coronavirus
Autoritățile indiene au mari probleme să îi convingă pe cei 1,3 miliarde de cetățeni să stea în casă pentru a preveni răspândirea epidemiei.
Internațional
tori selling profimedia 2 jpeg
Tori Spelling își plimbă copilul și leagănă porcul. Poze de comedie cu familia actriței
Actrița din serialul ”Beverly Hills 90210”, Tori Spelling, 46 de ani, a fost surprinsă joi la plimbare prin Los Angeles însoțită de soțul ei Dean McDermott (53 de ani) și Beau, de 3 anișori.
Vedete
echipaj67876 jpeg
A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului "Toate pânzele sus". Avea 91 de ani și suferea de o boală gravă
Lumea filmului e în doliu. Regizorul Mircea Mureșan, rămas în memoria publicului pentru serialul "Toate pânzele sus", a încetat din viață vineri, 24 aprilie. Regretatul cineast avea 91 de ani și suferea de o boală gravă.
Vedete românești
smiley png
VIDEO Piesa "Oameni", cântată de Andreea Esca, Smiley, Florin Călinescu, alături de alte 24 de vedete. Motivul e nobil
Gest impresionant al celor mai importanți artiști din România, care și-au reunit notorietatea și vocile într-un imn, pentru a veni în sprijinul luptei împotriva pandemiei. Ascultați șlagărul "Oameni", adaptat vremurilor pe care le trăim.
Vedete românești
slujba chisinau jpeg
Sâmbăta Luminată. Ce n-ai voie să faci și cum te vrea Iisus astăzi
Săptămâna Luminată deschide perioada liturgică de 50 de zile până la Rusalii, numită Penticostar, în care rânduielile Bisericii se schimbă. Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată.
Național
dezinfectie metrou nebulizare 3d jpeg
Avarie la metrou, pe Magistralele 1 și 3. Ce s-a întâmplat între staţiile Izvor şi Grozăveşti
Circulaţia trenurilor de metrou a fost întreruptă vineri dimineaţa, aproape o oră, din cauza unei avarii în sistemul furnizorului de alimentare cu energie electrică, pe Magistralele 1 şi 3, între staţiile Izvor şi Grozăveşti, însă siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol, informează Metrorex.
Național
barbat batut de politie jpeg
UPDATE VIDEO Şeful Poliţiei Bolintin Vale, demis după ce a bătut crunt un bărbat aflat la pământ. "Poliţia s-a transformat în Miliţie“
Violenţe greu de imaginat, la Giurgiu! Șeful Poliției Bolintin Vale a fost filmat în timp ce bătea crunt un bărbat care era la pământ. Scenele înfiorătoare s-au petrecut în prezența altor oameni ai legii. Aceștia au asistat pasivi fără să intervină în vreun fel. Șeful Poliției a cerut verificarea activitatea și managementul IPJ Giurgiu.
Național
antonia sani png
În sfârșit! Antonia și-a etalat silicoanele în toată splendoarea! A făcut plajă în curte
Altfel trece timpul în izolare atunci când ai o vilă cu curte, eventual cu piscină sau cu ieșire la pădure. Antonia și Alex Velea s-au mutat anul acesta într-o casă spațioasă, situată pe malul unui mic lac, într-o zonă selectă din Pipera. Locul, ferit de priviri indiscrete, îi permite Antoniei să stea la plajă și să se bucure de soare cât mai sumar îmbrăcată. Recent, vedeta a pus pe Instagram poze în care își etalează corpul perfect, dar și noile silicoane.
Vedete românești
cada in autobasculanta jpeg
I-a făcut iubitei cadă în autobasculantă. Femeia a vrut la țară, condiții ca la oraș
Dave Eastwood, de 63 de ani, munceşte în construcţii de peste 40 de ani şi locuieşte la o fermă izolată din Honley, New Yorkshire, Marea Britanie, împreună cu iubita lui, Helen Kettleborough, de 60 de ani.
Fapt divers