Zi grea pentru Maximilian, fiul lui Marcel Toader. Tânărul și-a condus tatăl pe ultimul drum, miercuri, 7 august, la Cumpăna, în județul Constanța, însă a aflat încă o veste tristă care "i-a pus capac". Un bun prieten de al lui a murit în Capitală, în urma unui accident rutier.
Florin Salam atrage scandalurile ca un magnet. Celebrul cântăreţ de manele şi-a anulat participarea la o nuntă în Roşiori şi a stârnit un adevărat val de antipatii şi revoltă care a culminat chiar cu amenintăţi cu moartea. În toiul petrecerii, fratele mirelui a luat microfonul şi a făcut un anunţ şocant în care a spus că e dispus chiar să meargă după gratii numai ca să-l facă pe manelist să plătească pentru refuzul lui.
Kevin Spacey (60 de ani) s-a întors pe scenă, pentru prima oară după acuzaţiile de abuzuri sexuale, cu un moment artistic susţinut la un muzeu din Roma, Italia. Actorul s-a retras din lumina reflectoarelor în vara anului trecut,după ce o serie de întâmplări care îl au protagonist au ieşit la lumină.
Leonardo DiCaprio, în vârstă de 43 de ani, trăieşte din nou fiorul primelor iubiri alături de iubita sa cu 22 de ani mai tânără, fotomodelul Camila Morrone. Cei doi îndrăgostiţi îşi celebrează iubirea departe de ochii curioşilor, aşadar au ales ca destinaţie de vacanţă însorita Corsica. Leo şi Camila sunt însoţiţi în escapada romantică de mama tinerei, nimeni alta decât iubita cunoscutului Al Pacino.
Un biciclist în vârstă de 21 de ani a murit pe 7 august, miercuri dimineaţă, după ce s-a ciocnit de un autocamion pe Şoseaua Panduri din Capitală. Traficul din zonă a fost restricţionat, informează Brigada Rutieră.
Emma Watson, o susţinătoare a drepturilor femeilor, a lansat un număr de urgenţă pentru cele care suferă de hărţuire sexuală la locul de muncă. Un serviciu gratuit care a fost finanţat chiar de actriţa în vârstă de 29 de ani, membră a mişcării Time's Up Marea Britanie, potrvit publicaţiei britanice The Guardian.
O femeie în vârstă de 81 de ani a fost amendată de nişte poliţişti cu exces de zel pentru că mergea prea încet pe trecerea de pietoni. Femeia nu a protestat şi nu a încercat să îi convingă pe oamenii legii că fapta sa nu este una atât de gravă.
Jennifer Aniston (50 de ani) se află la apogeul carierei sale şi are o avere impresionantă de 220 de milioande de dolari, dar nu se simte pe deplin împlinită şi se gândeşte cu nostalgie la vremurile în care era mai puţin cunoscută. Jennifer a dezvăluit, într-un interviu recent, că adesea rememorează zilele în care deţinea un rol în cunoscutul serial Friends.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, marţi, că sistemul informatic a fost repus în funcţiune, iar serviciile medicale vor fi semnate cu cardul de sănătate. Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului.
Aflată la a treia căsnicie, modelul german Heidi Klum își trăiește viața din plin alături de proaspătul ei soț, cântărețul Tom Kaulitz. Diferența de vârstă de 16 ani pare ștearsă cu buretele, mai ales dacă ne uităm la cât de bine arată Heidi la cei 46 de ani ai săi. Blonda nu se jenează nici să facă plajă topless.
Soțul Corneliei Catanga, interpretul Aurel Pădureanu (69 de ani), și-a serbat ieri ziua de naștere. Fiul celor doi, pianistul Alexandru Pădureanu (23 de ani), a postat un mesaj emoționant.
Gafele polițiștilor la care asistăm cu toții de câteva zile încoace nu sunt altceva decât rezultatul unor decizii pripite luate de șefii de la Interne. Iar urmările le vedem astăzi.
Sadic, nu prea inteligent, incapabil să simtă vinovăţie sau remuşcări. Iată cum îl caracterizează pe criminalul Gheorghe Dincă medicul şi criminologul italian Ursula Franco. Specialistul i-a făcut „monstrului” din Caracal un amănunţit profil psihologic.
Aripi frânte! Luiza Melencu (18 ani), fata din Dioşti (Dolj), despre care se presupune că este prima victimă a lui Gheorghe Dincă, mecanicul din Caracal, era şefa clasei, avea planuri mari de viitor şi o relaţie deosebită cu familia. Anchetatorii au descoperit luni, la marginea unei păduri, oase carbonizate, aflate într-un sac, despre care Dincă spune că i-ar aparţine Luizei.
Luna iulie 2019 a fost declarată cea mai caldă înregistrată vreodată. Canicula din Europa a făcut ca recordul din iulie 2016 să fie depășit cu 0,04 grade Celsius
Fata de 14 ani găsită plină de sânge de la brâu în jos pe o stradă din Galaţi are o poveste de viaţă dramatică. Ea a crescut într-o familie cu mari probleme penale, iar bunicii au preferat să nu se implice. În urmă cu doi ani, părinţii copilei au ajuns la închisoare, iar fata la orfelinat.
Click!MANIA se întoarce cu mii de premii fabuloase, iar peste câteva zile vei avea şi tu şansa de a intra în marea familie a câştigătorilor. Iată tot ce trebuie să ştii despre concursul nostru!
Emoţionanat! Tânăra Danielle Bailey ne demonstrează că limitele pot fi întotdeauna depăşite! Deşi nu are nici mâini, nici picioare, englezoaica poate realiza un machiaj profesionist în o oră jumătate.
Doi agenţi de la postul de poliţie al comunei Ciucurova (judeţul Tulcea), arestaţi anul trecut pentru luare de mită, urmează să fie judecaţi. Ei au fost prinşi chiar când luau bani de la şoferi pentru a nu-i amenda când aceştia greşeau. Iată “monitorul şpăgilor”!
Comuna Gottlob, la 50 de kilometri de Timişoara, este cunoscută ca Dăbulenii din Banat. 220 de hectare de teren sunt cultivate cu lubeniţă. Anul ăsta însă e prăpăd. O mare parte din producţie s-a dus pe apa sâmbetei din cauza grindinei şi a unei boli care a lovit fructele.
Una dintre cele mai simpatice actriţe de teatru, film şi televiziune, Rodica Popescu Bitănescu, a împlinit ieri 81 de ani, prilej cu care a primit zeci de mesaje de felicitare și de urări. Deși arată impecabil și a rămas la fel de energică, dovadă stând și spectacolele pe care continuă să le joace, artista a mărturisit că a aruncat toate fotografiile din anii tinereții, deoarece nu îi place să se întoarcă în timp.
La o oră după miezul nopţii, Connor Betts (24 de ani) a venit înarmat până în dinţi la barul Ned Peppers, din Dayton, Ohio, şi a deschis focul în afara localului.
Întâlnire emoționantă pentru fanii serialului anilor ’90! Blondele din ”Beverly Hills 90210”, Donna și Kelly, au pozat una lângă cealaltă la un eveniment monden din Los Angeles.
Heidi Klum (46 de ani), şi iubitul său rocker, Tom Kaulitz (29 de ani), şi-au spus „Da” pentru o a doua oară sâmbătă, pe un iaht în Capri. Ei s-au logodit de Crăciun. În februarie au obţinut certificatul de căsătorie, de la ofiţerul stării civile din Beverly Hills. Sâmbătă şi-au pus pirostriile şi duminică au început luna de miere.
Răcoritoare, dulce şi aromată, îngheţata este un adevărat răsfăţ pentru simţuri în zilele călduroase. Îţi spunem de ce să ţii cont pentru a alege cele mai bune sortimente. Citeşte mai multe în numărul de august al revistei Click! Sănătate!
Traficul a fost restricţionat luni dimineaţă pe sensul spre litoral al A2, circulaţia fiind redirecţionată, după ce şapte autovehicuile s-au ciocnit. Tot în această dimineaţă, pe acelaşi sens de circulaţie, un autoturism a luat foc, şoferul decedând.