Conținut scris de Carmen Ştefan

Pagina 322
cirese22 shutterstock 209289757 jpeg
Cireşele te ajută la digestie
Gustoase şi hrănitoare, cireşele au foarte puţine calorii, dar sunt pline de substanţe nutritive, vitamine şi minerale. Ele sunt recomandate în mod special persoanelor care suferă de reumatism, gută, constipaţie, litiază biliară şi renală.
Hotel Intim  De aici i a trimis Mihai Eminescu o scrisoare romantică iubitei lui, Veronica jpeg
Uite ce paragină îi aşteaptă pe turişti pe Litoral!
Clădiri celebre de pe Litoralul românesc sunt în paragină de ani de zile: Cazinoul, Sinagoga sau Hotelul Intim din Constanţa sunt doar câteva locuri peste care buruienile şi mucegaiul au pus stăpânire. În aceeaşi stare se află de 18 ani şi staţiunea Olimp.
peste pane cu sos de iaurt jpeg
O rețetă gustoasă pe zi: Pește pane cu sos de iaurt
rețeta gustoasă de azi este Pește pane cu sos de iaurt
untitled png
Avion prăbuşit în Dubai! Cele patru persoane aflate la bord au murit
O aeronavă Diamond DA42 Twin Star s-a prăbuşit joi, 16 mai, în apropierea principalului aeroport din Dubai. În urma impactului, toţi cei patru pasageri aflaşi la bord, trei britanici şi un sud african, şi-au pierdut viaţa.
razvan cuc ministrul transporturilor 2 jpeg
Ministrul Transporturilor îi îndeamnă pe șoferii UBER și Bolt să conteste amenzile primite
Ministrul Transporturilor spune că şoferii care folosesc UBER, Bolt și Clever nu sunt scoşi din joc şi că legea a fost prost interpretată. Răzvan Cuc promite acum o ordonanţă de urgenţă pentru ridesharing.
22 23 san shutterstock 298593938 jpeg
De ce e bine să mănânci produse organice?
Alimentele organice au avantaje reale pentru sănătatea noastră sau consumul acestora a devenit mai mult o modă? Adevărul este că produsele etichetate BIO sunt supuse unui control minuţios, iar beneficiile lor au fost demonstrate prin studii serioase. Află mai multe din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!
Corina Martin jpeg
Mărturii despre accidentul aviatic din Munţii Buzăului: «Aripile au rămas în copaci»
Dramă în Munţii Buzăului! Doi oameni de afaceri au murit, miercuri după-amiază, într-un accident aviatic. Aparatul de mici dimensiuni s-ar fi rupt în două, coada acestuia rămânând pe cealaltă parte a versantului muntos. Avionul era pilotat de Mihai Covaciu, iar alături se afla Liviu Emil Bucăţică. Cei doi decolaseră la Ghimbav şi intenţionau să ajungă la Constanţa.
5 cainesus jpeg
Câtă cruzime! Câine legat cu bandă adezivă, băgat într-un sac şi o cutie, apoi aruncat la gunoi
Caz şocant în Zalău, unde un nenorocit fără suflet a aruncat în containerul de gunoi un câine. Pentru a fi sigur că animalul nu va scăpa, criminalul l-a legat fedeleş, apoi l-a «făcut pachet».
Bucăţile de sârmă,  filmate de medici  după ce le au scos  din colon jpeg
Iată sârma de 4 cm pe care a înghiţit-o Gabriela Firea!
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a trecut prin momente dramatice de la începutul acestui an. Ea a suferit, în ultimele luni, trei intervenţii chirurgicale care au culminat cu descoperirea, în colon, a unei bucăţi de sârmă de aproximativ 4 cm lungime. Firea a prezentat fotografii cu obiectul extras de medici.
Atât prințesa Diana, cât și Kate Middleton, au optat de a lungul timpului pentru haine de culoare roz  jpeg
Kate Middleton, cinci ținute prin care ne amintește de prințesa Diana
Prințesa Diana a fost supranumită "prințesa inimilor" datorită popularității de care s-a bucurat pe parcursul scurtei sale vieți. După moartea sa prematură ea a rămas în mintea și în sufletul britanicilor ca fiind un model de eleganță, stil și gingășie. Soția prințului William este conștientă de faptul că soacra ei și-a lăsat amprenta în istoria Marii Britanii nu doar prin atitudinea pe care a afișat-o, cât și prin ținutele impecabile pe care știa să le aleagă în conformitate cu evenimentele la
iohannis jpeg
Klaus Iohannis a refuzat în scris remanierea lui Nicolicea, Florea și Brăiloiu
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 15 mai, că a trimis refuzul său scris pentru cele trei remanieri propuse în cursul lunii aprilie. Klaus Iohannis a lansat un nou atac la adresa Partidului Social Democrat și a subliniat că interesul acestui partid este acela de asigura bunăstarea liderului său, ceea ce este condamnabil. Preşedintele a declarat că, pentru că Dragnea şi alţii au probleme reale cu justiţia, în Europa nu mai discută nimeni cu ei, şi atunci, cum liderul PSD nu discută c
tort cu nuci si crema de unt jpeg
O rețetă gustoasă pe zi: Tort cu nuci și cremă de unt
Rețeta gustoasă de azi este Tort cu nuci și cremă de unt.
Prințesa Martha Louise a Norvegiei alături de iubitul său, Durek  jpeg
Prințesa Norvegiei, Martha Louise, s-a îndrăgostit de un șaman "care accesează celulele corpului"
Complicate sunt căile dragostei, iar în numele acestui sentiment înălțător unii oameni sunt capabili să facă sacrificii imense sau sa ia decizii pripite. Prințesa Martha Louise a Norvegiei, fiica regelui Harald și a reginei Sonja a divorțat de soțul cu care a fost căsătorit timp de 15 ani, în anul 2017 și se pare că și-a regăsit nu doar libertatea sau fericirea, ci și iubirea adevărată. Un lider spiritual misterios a furat inima prințesei care a avut curajul să pună capăt unui mariaj, în ciuda s
radu mazare 2 jpeg
Ministrul Justiției din Madagascar, despre extrădarea lui Mazăre: «Îi va contamina pe corupţii de aici»
Ministrul Justiției din Madagascar a confirmat, într-un interviu acordat Știrile PRO TV, că Radu Mazăre va fi extrădat în cursul zilelor următoare, actele necesare urmând să fie gata până în data de joi, 16 mai.
Jeremy Meeks este unul dintre modelele cu care colaborează designerul german Philipp Plein  jpeg
Andreea Sasu, fosta iubită a lui Philipp Plein, la brațul "celui mai sexy infractor" pe covorul roșu de la Cannes
Marți, 14 mai, a fost prima zi oficială a celei de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes. Așa cum se petrece în fiecare an, vedetele s-au întrecut în ținute care mai de care mai excentrice și au făcut eforturi pentru a ieși din tipare. Pe covorul roșu a pășit și fosta iubită a creatorului de modă Philipp Plein, românca Andreea Sasu, iar cel care a însoțit-o a fost cel mai sexy infractor din lume, Jeremy Meeks.
gabriela cristea tavi clonda familie jpeg
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au stabilit data botezului! Cine vor fi nașii lui Iris
Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt părinții a doi copii, o fetiță de doi ani pe nume Victoria Margot, și o alta, care a venit pe lume în primăvara acestui an, Iris. Cei doi și-au dorit enorm să devină părinți, iar Gabriela a trecut prin momente dificile pentru a-și îndeplini cel mai mare vis. Iată că eforturile și sacrificiile făcute de Gabriela au meritat, căci acum este mama a două fetițe care îi umplu inima de bucurie. Nașterea lui Iris a decurs fără probleme, iar fosta prezentatoare Kanal
mircea si georgiana draghici jpeg
Soția trezorierului PSD, condamnată la Închisoare. De ce este acuzată Georgiana Drăghici
Georgiana Drăghici, soția trezorierului PSD Mircea Drăghici, a fost condamnată, marți, 14 mai, de magistrații Tribunalului București la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un caz legat de finanţarea din bugetul Ministerului Tineretului a unei tabere pentru tineretul social-democrat.
5 actu babuin1 jpeg
Se caută nume pentru puiul de babuin de la Zoo Hunedoara
Perechea de maimuţe africane de la Grădina Zoologică din Hunedoara a adus pe lume un pui, iar administratorii apelează la copii pentru a-i alege un nume micuţului. Primul pui de babuin născut în captivitate poate fi deja văzut de vizitatorii Grădinii Zoologice, scrie adevarul.ro. El a fost fătat cu puţin timp înainte de Paşte, dar reprezentanţii de la Zoo au dat vestea abia marţi, având nevoie de o perioadă de timp pentru a fi siguri că trăieşte.
crai15 foto3 85 70 imdb jpeg
Daniel Craig s-a accidentat la filmările pentru James Bond
Filmările la noul film din seria „James Bond” au fost oprite. Turnarea celei de-a 25-a pelicule din serie a fost suspendată fiindcă Daniel Craig (51 de ani) a alunecat şi a căzut. Actorul s-a rănit la gleznă în timp ce juca într-o scenă din film.
22 23 sanatate shutterstock 422688184 jpeg
Mâna Maicii Domnului, planta care închide rănile
Plantă căţărătoare cu un parfum îmbătător, Mâna Maicii Domnului are proprietăţi antiinflamatoare excelente, stimulează sistemul imunitar şi e un ajutor de nădejde în vindecarea rănilor. E timpul să profiţi, deoarece florile şi frunzele se recoltează primăvara sau la începutul verii, când floarea e încă boboc.
tara24 shutterstock 1103299412 jpeg
Şi-a luat tarantulă ca să scape de soacră
Nu mai putea să suporte ci­călelile soacrei! Un chinez, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, a găsit o modalitate cu totul neobişnuită să scape de mama soţiei sale. Ştiind că aceasta are groază de păianjeni, şi-a luat o tarantulă ca animal de casă.
4 actu andreea balan jpeg
Şi ei au fost la un pas de moarte din cauza inimii! Cotabiță, Busu, Andreea Bălan și Mihai Tudose și-au revenit spectaculos
Solistul Mihai Constantinescu (73 de ani) se află în moarte cerebrală, la secția de terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca, după ce în dimineața de 13 mai a suferit un stop cardiac, medicii resuscitându-l timp de 10 minute. Medicii spun că este în stare critică, iar apropiații se roagă pentru viața artistului. Mihai Constantinescu nu este însă singura vedetă căreia inima i-a jucat feste. În ultima vreme, aceste vești triste au acaparat spațiul public, dar, din fericire, totul s-a terminat cu
loca6 actu administrator jpeg
A furat banii de întreţinere de la câteva blocuri
Scandal la Ploieşti! Zeci de familii din cartierul 9 Mai pot rămâne fără apă caldă şi fără căldură, din cauza administratorului de la asociaţia de proprietari, care şi-a însuşit 100.000 de lei, banii de întreţinere.
feme6 actu femeie plaja jpeg
O femeie a fost găsită moartă pe plajă la Mamaia. Lânga ea se aflau 5.000 de euro şi 1.200 de lei
O femeie a fost descoperită decedată, luni dimineaţă, pe nisipul din staţiunea Mamaia. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, femeia găsită pe plaja din zona Hotelului Vega este din Bucureşti şi are 46 de ani.
Aşa arată sala de clasă jpeg
Asta e cea mai mică şcoală din România
Aflată pe un vârf de deal, în cel mai îndepărtat sat din Maramureş, Şcoala primară din Cornăţea îşi primeşte zilnic elevii într-o cămăruţă de lemn de numai 16 metri pătraţi. Sunt 15 copii, din generaţii diferite, în aceeaşi încăpere, cu aceeaşi învăţătoare, şi nu lipsesc de la ore în ruptul capului.
foitaj cu masline jpeg
O rețetă gustoasă pe zi: Foitaj cu măsline
Rețeta gustoasă de azi este: Foitaj cu măsline
6 actu fetita disparuta jpeg
Mobilizare impresionantă pentru căutarea unei fetiţe dispărute
Eforturi disperate în comuna maramureşeană Repedea! Poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, dar şi zeci de voluntari o caută pe Valentina Rusnac, o fetiţă în vârstă de 6 ani dispărută de acasă vineri după-amiază. La misiuni participă şi un câine de urmă. Micuţa a fost văzută ultima dată când se juca alături de sora ei, scrie adevarul.ro.
xxx5 actu 1 rosii 3col jpeg
«Roşiile româneşti sunt la preţ de friptură»
Fermierii din faimoasa comună Matca (Galaţi) au ieşit pe piaţă cu primele roşii din recolta 2019. Preţul unui kilogram de tomate, direct de la producători, este între 6,5 şi 9 lei, însă legumele ajung în pieţe cu 15 - 20 de lei. Cumpărătorii strâmbă din nas, dar sunt şi clienţi care bagă adânc mâna în buzunar pentru aceste trufandale.
6 actu daniel petrescu 2col jpeg
Proces penal pentru cocalarul care a rănit un ghid în Delta Dunării
Daniel Petrescu, ghidul tulcean lovit vineri, cu un pahar din sticlă, de un derbedeu din Argeş, aflat într-o şalupă puternică, pe un canal din Delta Dunării, şi-a scos luni certificat medico-legal pentru leziunile suferite. Paharul i s-a spart în față, iar bărbatul de 44 ani a fost umplut de sânge, spre groaza turiștilor germani pe care-i însoțea.
donna baywatch 1 jpeg
Bombă sexy și la 51 de ani! Donna din Baywatch, apariție de senzație în costum de baie
Cine nu și-ar dori să arate așa la 51 de ani? Donna D'Errico, interpreta Donnei Marco din serialul "Baywatch" ne arată că vârsta este doar un număr în buletin. Dacă în anii '90 făcea furori în revista Playboy și în costumul de baie roșu al salvamarilor, iată că nici astăzi nu este deloc departe de imaginea care a consacrat-o.