Pentru că abundenţa fructelor de sezon ne inundă cu gusturi aromate, noi îţi propunem o reţetă cu care nu vei da greş, potrivită pentru după-amiezile ultimelor zile de vară: tartă cu prune.
Din păcate vara aproape că s-a sfârşit, iar în curând zilele toamnei îşi vor intra în drepturi. Un motiv numai bun pentru a-ţi înnoi garderoba. Iată care sunt cele mai importante trenduri vestimentare pentru începutul toamnei.
De parcă întâlnirile nu ar fi destul de complicate, lucrurile sunt cu atît mai dificile când este vorba de persoane întâlnite pe internet. Iată ce reguli să respecţi pentru întâlnirile online!
Îţi doreşti ca micul tău prieten necuvântător să fie cât mai disciplinat? Atunci va fi nevoie să-l dai pe mâna unui dresor încă de mic. Iată care rase de câini sunt uşor de dresat!
Deşi lucrurile în ceea ce priveşte diagnosticarea şi tratamentul au evoluat considerabil, tuberculoza continuă să fie o problemă de sănătate publică. România, raportează anual aproximativ 13.000 de noi cazuri de pacienţi, fiind ţara europeană cu cea mai îngrijorătoare statistică din acest punct de vedere.
Să fie o gustare delicioasă între mese sau chiar o cină alături de un bol de salată şi puţină brânză? Nici tu nu vei şti când să guşti această minunată tartă cu ceapă!
Stilurile rustic, vintage şi clasic au fost declarate încă de la începutul anului reprezentantive pentru amenajările din 2015. Iată care sunt accesoriile cele mai potrivite pentru a avea bucătăria visată.
Mâncarea arăbească este cunoscută ca fiind una dintre cele mai gustoase, dar şi mai sănătoase din lume. Un bun exemplu este salata de roşii cu pătrunjel, reţeta arăbească.
Fiecare femeie este seducătoare în felul său, dar unle dintre ele au ceva special, poate fiindcă sunt dominate de un anumit semn zodiacal. Află care sunt cele mai seducătoare femei ale zodiacului.
Pentru a îndulci momentele petrecute alături de cei dragi, noi îţi recomandăm o reţetă delicioasă, ideală în luna lui gustar: panna cotta cu sos de mure.
Deşi cu toate ne dorim să locuim în case cât mai spaţioase, pentru puţin dintre noi acest vis s-a transformat în realitate. Inspiră-te din aceste 5 idei inedite pentru amenajarea spaţiilor mici.
Vânzările de pe segmentul de produse dietetice crescând cu peste 20% în lunile iulie-august, dar cu toate acestea o mare parte dintre clienţii raioanelor sau magazinelor de specialitate încă asociază produsele dietetice doar cu alimentele speciale pentru slăbit sau, mai grav, cu alimentele recomandate bolnavilor de diabet.
Sexul este un subiect intens dezbătut atât de femei, dar mai ales de bărbaţi. Este un mod de a scăpa de stres, de a te relaxa şi nu numai. Iată de ce este sexul important într-o relaţie.
Te-ai săturat să ai mereu griuja ochelarilor sau a lentilelor de contact? Din fericire tehnologia a evoluat, iar acum îţi poţi corecta vederea prin operaţie. Află totuşi care sunt riscurile operaţiilor Lasik pentru ochi.
Poate cauza impotenţă
Fumatul afectează erecţia deoarece cauzează spasme ale arterelor, ceea ce împiedică circulaţia sângelui spre organele genitale. Totodată, fumatul atrofiază arterele şi le reduce elasticitatea, primele afectate fiind chiar cele
De ce să prepari un cafe frappe doar cu plicuri din comerţ, în care nici nu înţelegi care sunt ingredientele? Iată cum poţi face un cafe frappe la tine acasă.
Cei mai mulţi dintre noi obişnuim să aruncăm ziarul după ce l-am terminat de citit, fără să ne imaginăm ce lucruri minunate poţi face din el. Iată ce poţi face cu un ziar.