Adi Petre, primele declarații după eliminarea de la „Survivor”! „Știam că urmează să-mi îmbrățișez soția și fetița”
Tensiunea a atins cote maxime în ultima ediție de la „Survivor România”! Războinicii au fost nevoiți să se despartă de unul dintre colegii lor, după ce au pierdut jocul de imunitate în fața Faimoșilor. Iată ce ne-a declarat fotbalistul Adi Petre, după ce a rezistat șapte săptămâni în junglă.






După victoria Faimoșilor, echipa Războinicilor a intrat la Consiliul Tribal cu moralul afectat, știind că eliminarea este inevitabilă. Voturile colegilor s-au îndreptat, în mare parte, către Adrian Petre, concurentul care, încă dinaintea duelului, și-a exprimat deschis dorința de a pleca acasă. Acesta a recunoscut că dorul de familie a devenit tot mai greu de dus și că presiunea competiției l-a afectat profund.
Duelul eliminatoriu s-a dat între Adi Petre și Lucian Popa, primul dintre aceștia părăsind competiția. Iată ce ne-a declarat fotbalistul la întoarcerea acasă.
Click!: Adi, care au fost cele mai dificile probe pentru tine la „Survivor”?
Adi Petre: Probele de rezistență, în care oboseala acumulată își spunea cuvântul. Nu era doar efortul din acel moment, ci tot ce adunasem în zilele anterioare.
Click!: Ce ai simțit în momentul în care ai fost eliminat? A fost o eliberare sau ai părăsit competiția cu părere de rău?
Adi Petre: A fost un amestec de emoții. Am simțit tristețe pentru că se încheie un capitol la care am muncit mult, dar și o liniște interioară pentru că știam că urmează să-mi îmbrățișez soția și fetița.
„Va câștiga cel care rămâne echilibrat până la final”
Click!: Pe cine vezi câștigând competiția, atât de la Războinici, cât și de la Faimoși? Care sunt cei mai puternici oameni din ambele triburi?
Adi Petre: La Războinici sunt câțiva constanți, cu un psihic puternic. La Faimoși, la fel, sunt oameni care știu să gestioneze presiunea. Cred că va câștiga cel care rămâne echilibrat până la final, nu doar cel mai rapid pe traseu.
Click!: Ce crezi că puteai să faci diferit?
Adi Petre: Poate să fiu mai vocal în anumite momente și să spun lucrurilor pe nume mai devreme. Dar, în rest, am fost autentic.
Click!: Care sunt planurile tale, după „Survivor”?
Adi Petre: În primul rând, să petrec timp cu familia. Apoi mă concentrez pe proiectele mele, pe fotbal și pe dezvoltarea mea în mediul online.
Cu ce bani a plecat acasă fostul atacant de la FCSB?
Fostul atacant de la FCSB Adrian Petre a rezistat nu mai puțin de șapte săptămâni în cadrul reality show-ului „Survivor” și a încasat o sumă generoasă de la Antena 1.
Conform prosport.ro, acesta ar fi primit nu mai puțin de 14.000 de euro, după prestația sa în junglă.
Fiecare concurent ce participă la „Survivor” primește o sumă fixă pentru fiecare etapă în care rezistă. În cazul lui Adrian Petre, remunerația prevăzută în contract ar fi fost de 2.000 de euro pentru fiecare săptămână.





























