Alexandra Ungureanu: „Dacă s-ar face iar un All Star, nu cred că m-aș mai duce”

Ultima actualizare:

Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. De-a lungul carierei sale, cântăreața a cucerit publicul atât cu vocea sa inconfundabilă, dar și cu stilul ei, doar nu degeaba a luat premiul pentru cea mai stilată femeie din România, la Bravo, ai stil!

alexandra ungureanu click jpg

Alexandra Ungureanu, pe lângă talentul uimitor cu ajutorul căruia a câștigat simpatia fanilor, are și o înclinație aparte către bun gust și ținute fabuloase, lucru ce a ajutat-o să ajungă rapid la inimile doamnelor și domnișoarelor ce o urmăresc pe rețelele sociale.

Citește și: Iat-o pe Lidia Buble complet nemachiată! Cum se realizează, pas cu pas, machiajul pe care solista și-l făcea la Asia Express 

Și pentru că știm că se îmbracă bine și cu gust, am vrut să aflăm chiar de la ea ce părere are despre stilul adoptat de românce, dar și care este secretul unei garderobe perfecte. Sinceră și deschisă, așa cum o știm, artista nu a ezitat să ne răspundă.

Alexandra Ungureanu „Nu-ți trebuie bani ca să te îmbraci bine''

Au femeile din România stil?

Unele da, unele nu. Sunt foarte multe femei extrem de bine îmbrăcate pe care nu le cunoaște nimeni. Sunt niște doamne cu care eu țin legătura din online, chiar prin intermediul show-ului de stil au decis să scrie și să-mi pună garderoba la dispoziție. Niște doamne pe care probabil nu le-aș fi cunoscut dacă nu veneau ele spre mine, care se îmbracă frumos, au în garderobă și branduri, dar totul la ele înseamnă bun gust. Aici nu e vorba doar de bani, adică nu-ți trebuie bani ca să te îmbraci bine.

Citește și: Război! Alexandra Ungureanu: „Am blocat-o pe Tonciu pe Instagram!” 

Ai mai repeta experiența Bravo, ai stil! Celebrities''?

 Dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță, dar dacă s-ar face iar un All Star, nu cred că m-aș mai duce. A fost o experiență pe care am trăit-o o dată, a fost fabulos, m-a ajutat foarte mult.

Alexandra Ungureanu „Îmi place să ma provoc''

Ce îți dorește mai departe pe plan profesional?

Mi-aș dori experiențe noi, să arăt și să demonstrez. Bine...nu știu dacă neapărat să demonstrez, dar să mă provoc pe mine. Aș dori să ies din zona de confort și in alte direcții.

Dacă tot am vorbit despre stil, ținute bine accesorizate și concursuri de modă, care este secretul unei ținute perfecte?

Garderoba mea este formată, în mare parte, din produse de must market, dar secretul este felul în care le porți și le asociezi.

Cariera artistică 

Alexandra Ungureanu a cochetat cu muzica încă de mică, artista a început chiar de la 6 ani să ia lecții de pian și canto.

De-a lungul timpului, cântăreața a colaborat cu nume mari din industria muzicală, printre care Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie.

Începând cu anul 2001, Alexandra Ungureanu a început să cânte cu formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea unor melodii precum: „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”, ce au avut un adevărat succes.

De asemenea, Alexandra a intrat și mai mult în atenția publicului după participarea la Bravo, ai stil! Celebrities, concurs pe care l-a câștigat și a  titlul de ‘’cea mai stilată femeie din România’’, în anul 2020.

Telespectatorii au decis că Alexandra Ungureanu merită premiul, astfel a încasat 100.000 de lei pentru show-ul de la Kanal D.

Cântăreața a recunoscut că participarea în cadrul emisiunii a ajutat-o în cariereă și nu regretă alegerea făcută.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
banner diana matei png
image
actualitate.net
image
actualitate.net