VideoCe spune Matei Lucescu despre celebrul său bunic, Mircea Lucescu. Cum îl descrie și cât de mult îi simte lipsa
Matei, fiul lui Răzvan Lucescu și nepotul regretatului Mircea Lucescu are numai cuvinte de laudă pentru bunicul său, marele antrenor de fotbal Mircea Lucescu, care s-a stins din viață pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar.
Click! a vorbit cu Matei Lucescu despre pierderea bunicului său și am aflat cat de mult îi simte lipsa nepotul celebrului său bunic. L-am întâlnit la lansarea celui de-al doilea număr al revistei Business Lounge, pe coperta căreia se află acum.
Click!: Matei, ce te așteaptă în luna august? A mai rămas o lună de vară…
Matei Lucescu: Pentru noi, tocmai sezonul estival e cel mai important pentru piața berii deci muncă în continuare, nimic altceva! Noi am luat acest business de la început, de la zero, în urmă cu 7 ani, fără să știm exact ce presupune producția de bere. Anul acesta am împlinit 7 ani de când producem și am readus bere Grivița pe piața națională.
Click!: Merge bine businessul?
Matei Lucescu: Da! Merge bine, mai ales, cum spuneam, berea este un produs care merge mai ales vara. Atunci când oamenii vor să bea bere, merg la mare, la piscină, la grătare cu prietenii, acesta este sezonul nostru și sezonul ei.
Click!: Bunicul tău, domnul Mircea Lucescu, ce spunea despre această afacere?
Matei Lucescu: Bunicul a fost mereu alături de noi și mereu ne-a susținut de la început în tot ceea ce am făcut.
„Cred că cea mai importantă moștenire e legată de experiențele pe care le-am avut alături de el"
Click!: Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la dânsul?
Matei Lucescu: Cred că cele mai importante sunt respectul, determinarea și munca. Aceste trei lucruri fac parte din valorile noastre, din valorile businessului și vor rămâne alături de noi și de acum înainte.
Click!: Moștenirea cea mai mare pe care ați primit-o de la Mircea Lucescu, nu din punct de vedere financiar, așa, de-a lungul timpului…
Matei Lucescu: Cred că cea mai importantă moștenire e legată de experiențele pe care le-am avut alături de el, faptul că am fost cu el în lume, am avut ocazia să vedem atât de multe lucruri, să cunoaștem personalități din fotbal, să vedem meciuri și evenimente importante care au marcat atât lumea fotbalului cât și România și toate aceste lucruri ne-au rămas în suflet.
Click!: De când nu mai este bunicul îi simțiți lipsa, îl simțiți aproape, simțiți vreo energie aparte?
Matei Lucescu: Sigur orice pierdere este extraodinar de dureroasă și nu e un lucru care să se ducă ușor. Au trecut trei luni de când nu este lângă noi și în continuare îi simțim lipsa și ne gândim la el.
Click!: Tatăl tău cum este, cum îl simți?
Matei Lucescu: Tata deja a plecat, el e în Qatar acum, antrenează acolo. Ce să zic? El este extrem de pasionat de fotbal și găsește o motivație în meseria pe care o are.
„A fost un mare om și un bunic dedicat!"
Click!: Cât de mândru îți dorești să-l faci pe mai departe pe bunicul tău?
Matei Lucescu: Cred că cel mai important când faci un lucru, faci o meserie sau deschizi o afacere nouă este să fii pasionat de ceea ce faci să ai această motivație, de a merge mai departe, de a crea lucruri noi, de a reuși sa depășești momente dificile care apar în orice afacere și în orice business, mai ales un antreprenor.
Click!: Cum o să ți-l amintești de acum înainte pe Mircea Lucescu?
Matei Lucescu: Așa cum a fost, un mare om și un bunic dedicat!
Click!:Cum îți place să îl descrii în cele mai bune și frumoase cuvinte pe Mircea Lucescu?
Matei Lucescu: E o întrebare grea pentru că sunt atât de multe lucruri care îmi vin în minte dar a fost extrem de apropiat de familie, un lucru ar fi familia, apoi un adevărat profesionist și un bun român!
Click!: În vacanță ați reușit să mergeți cu copiii?
Matei Lucescu: Anul acesta nu, poate anul viitor!





























