Răzvan Lucescu, mărturisire tulburătoare la plecarea din țară: „Simt că am comunicat mult prea puțin cu el, în ultima vreme”

Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu (57 de ani) a plecat, duminică, din România, după o perioadă grea și intensă, în urma morții tatălui său, Mircea Lucescu, al zilelor în care oamenii și-au luat „adio” de la fostul mare antrenor și, în cele din urmă al înmormântării - dar, dincolo de toate, a ceea ce înseamnă pierderea suferită. La aeroport, tehnicianul lui PAOK Salonic a mai vorbit puțin despre cele întâmplate și a avut un sfat pentru aceia care își doresc să-l audă. 

Răzvan Lucescu a avut o săptămână extrem de dificilă (FOTO: EPA)
Răzvan Lucescu a avut o săptămână extrem de dificilă (FOTO: EPA)

„Vreau, astăzi, să mulțumesc din inimă absolut tuturor celor care au fost alături de tatăl meu la acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui, dar absolut tuturor celor care undeva, departe sau aici, în București, au simțit să fie aproape de el. Din păcate, pentru mine este un moment foarte greu, complicat, însă asta este viața, trebuie să știm să trecem, nu sunt singurul, sunt atâția și atâția oameni care și-au pierdut părinții... Trebuie să înțelegem și să acceptăm, ne luptăm să trecem peste”, a declarat Lucescu Jr., care a vorbit deschis și asumat despre regretul pe care îl simte: „Aș avea un singur sfat, dacă îmi pot permite acest lucru: tuturor fiilor și fiicelor care au părinți, să stea cât mai mult de vorbă cu ei, cât mai mult, cât mai mult! Și dacă ei nu o fac, părinții să îi forțeze să o facă. Te iei cu timpul, cu problemele, ți se pare că, niciodată, nu se va întâmpla nimic și te lovește dintr-odată și ajungi să înțelegi că nu ai făcut, că nu ai comunicat destul. Eu, în acest moment, simt că am comunicat mult prea puțin cu el, în ultima vreme”.

A stabilit un record, în ultimele zile de viață 

Mircea Lucescu a murit, marți, la 80 de ani, lăsând în urmă o viață dedicată fotbalului, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Apreciat şi iubit oriunde a activat, Lucescu a impresionat pe banca tehnică prin dăruire în România, Italia, Rusia, Turcia sau Ucraina. Cel mai recent, pe 26 martie 2026, când România a înfruntat la Istanbul Turcia, în încercarea de a ajunge la Campionatul Mondial, Mircea Lucescu a devenit cel mai în vârstă antrenor activ din lume, la 80 de ani şi 240 de zile. Numeroși oameni și-au luat „adio” de la el, miercuri și joi, la Arena Națională, iar vineri a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. În acest context, Răzvan Lucescu a revenit de urgență în țară, în urmă cu fix o săptămână, după meciul din campionatul Greciei, cu un avion privat, pus la dispoziție de patronul clubului la care antrenează, PAOK Salonic, în contextul în care fostul selecționer al României era în stare critică la spital. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cirstea si jucatoarea chineza Shuai Zhang, campioana la Linz la dublu (Facebook WTA) jpg
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
image
image