Click a aflat! Medicul Andrei Gregorian, condamnat la 2 ani de închisoare după ce i-a furat banii foste iubite! Avocatul vedetelor, Andrei Moise, dezvăluiri bombă: „Decizia nu este definitivă”
Click! a aflat tot! Medicul estetician Gregorian Andrei a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, după ce instanța a stabilit că a furat 35.000 de euro din locuința fostei sale iubite. Judecătorii au decis, totodată, ca acesta să returneze integral suma și să suporte cheltuielile judiciare. Au fost doi ani de procese care au marcat-o profund pe femeie, potrivit avocatului vedetelor, Andrei Moise, cel care o reprezintă în instanță! Acesta din urmă face dezvăluiri bombă, în exclusivitate!

Click a aflat! Medicul Andrei Gregorian, condamnat la 2 ani de închisoare după ce i-a furat banii fostei!
Sentința a fost pronunțată pe 23 decembrie 2025, chiar înainte de sărbători. Potrivit instanței, fapta întrunește elementele infracțiunii de furt calificat, iar pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Din pedeapsa aplicată va fi scăzută perioada de 24 de ore în care inculpatul a fost reținut, în octombrie 2023. În același timp, judecătorii au admis acțiunea civilă și l-au obligat pe medic să returneze integral suma de 35.000 de euro, reprezentând prejudiciul material.
Anchetatorii au ridicat, în urma unei percheziții domiciliare, 2.900 de euro și 17.400 de lei, sume asupra cărora au fost menținute măsuri asigurătorii, pentru recuperarea prejudiciului. Pe lângă condamnarea la închisoare, Gregorian Andrei trebuie să achite și 4.000 de lei cheltuieli judiciare, bani avansați de stat pe durata procesului.
Perioada aceasta însă a fost una extrem de dificilă pentru femeie, ne-a dezvăluit avocatul Andrei Moise, care a făcut declarații în exclusivitate pentru Click!
„Când a aflat sentința clienta mea mi-a spus întocmai <<S-a făcut dreptate și pentru mine pentru cât și-a bătut joc de mine și pentru cât am suferit! >>”, a spus Andrei Moise.
Cu toate acestea, Andrei Gregorian poate ataca decizia întrucât ea nu este definitivă.
„Cu toate că eu sunt avocatul persoanei vătămate, trebuie să fac o precizare, și anume aceea că domnul doctor beneficiează în continuare de prezumția de nevinovăție pentru că nu vorbim despre o hotărâre definitivă. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 putând fi atacată cu apel.
Din punctul meu de vedere, nu aș intra foarte mult în detalii cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe parcursul procesului pentru că lucrurile se pot schimba. Fac însă o precizare cu privire la pedeapsa aplicată care, din punctul meu de vedere, aceasta reflectă întru totul gravitatea și dacă pot spune așa, gravitatea faptei săvârșite.”, a declarat în exclusivitate pentru Click! avocatul medicului Carina Ana Maria Chirilă, Andrei Moise.
Andrei Gregorian a fost acuzat că ar fi intrat în apartamentul fostei sale iubite de unde a sustras suma de 35.000 de euro.



































