Cum poți să îți vindeci karma? Sfaturi prețioase de la Psihologul și Numerologul Clarissa Damian: „Karma apare când transformăm relația în ideal”
De cele mai multe ori termenul karma este tradus prin fatalitate, sau înţeles ca o listă de „greșeli” care se întorc împotriva noastră, însă karma reprezintă mai degrabă un mecanism de reglare care ne arată unde ne-am agăţat prea tare de ceva disfuncţional (control, orgoliu, dependențe, idealizare, frică) și am pierdut contactul cu iubirea ca lege fundamentală, spune Clarissa Damian, scriitoare, numerolog și practician avansat EFT&Matrix Reimprinting, într-un interviu exclusiv pentru Click! Cum ne putem vindeca karma ne spune în rândurile următoare.
Cum poți să îți vindeci karma? Sfaturi prețioase de la Psihologul și Numerologul Clarissa Damian
Click: Clarissa, ce putem face pentru a ne vindeca și curăța karma?
Schimbarea destinului și a sănătății începe prin schimbarea caracterului, comportamentului şi a percepţiei. Karma poate fi privită ca o memorie vie a felului în care relaționăm cu viața, cu ceilalți și cu noi înșine. Ea reflectă tiparele emoționale, convingerile profunde și reacțiile automate care se repetă până când devin conștiente. Din această perspectivă, karma se manifestă prin experiențe recurente: aceleași conflicte, aceleași blocaje, aceleași suferințe care par să revină sub forme diferite. Viața forțează schimbarea dacă omul nu o face voluntar.
Vindecarea karmei începe atunci când învățăm să citim aceste repetiții ca mesaje despre lumea noastră interioară. Acest lucru s-ar putea traduce prin: „ai început să-ți construiești fericirea pe ceva fragil” (o persoană, o reușită, o imagine, o plăcere, o poziție), iar când acel lucru se clatină, omul se prăbuşeşte cu totul. Vindecarea karmei în acest context devine un proces de reordonare interioară: a aşeza iubirea (legătura cu Dumnezeu, cu principiul creator suprem, Sinele) mai presus decât atașamentele și orgoliul.
Serghei Nicolaevici Lazarev, cercetător şi bioenergoterapeut, autor al seriei de volume “Diagnosticarea karmei”, afirmă că rădăcina tuturor problemelor este orgoliul. Orgoliul duce la ataşamente, iar “lanţul slăbiciunilor” care va genera invariabil karmă este: orgoliu > ataşament > pretenţii > nemulţumire > supărare > agresivitate > distrugere.
Atașamentul înseamnă dependenţa de rezultat. Karma apare când transformăm relația în ideal („fără omul ăsta, viața mea n-are sens”), succesul în identitate („dacă pierd statutul, sunt nimeni”), imaginea de sine în religie personală („trebuie să fiu impecabil / admirat / invulnerabil”) şi, paradoxal, cu cât ne agățăm mai tare, cu atât crește frica. La rândul său, frica duce la controlul, controlul la conflict, iar conflictul la distrugere. Ajung să îmi fac rău mie sau celorlalţi.
Orgoliul apare ca un mecanism subtil de protecție a imaginii de sine. Acesta se manifestă prin rigiditate, comparație și nevoie de validare. La nivel interior, orgoliul se exprimă prin convingeri precum „eu am dreptate și ceilalți trebuie să înțeleagă asta”, „dacă greșesc, valoarea mea scade”, „dacă nu sunt respectat, înseamnă că sunt lipsit de importanță.”Aceste percepții creează tensiune psihică, pentru că realitatea nu confirmă permanent imaginea ideală despre sine. În relații, mândria generează lupte de putere, nevoia de a câștiga, dificultatea de a cere ajutor sau de a recunoaște vulnerabilitatea. Vindecarea karmei presupune o flexibilizare a acestor structuri interioare și o reconectare cu o valoare personală stabilă, independentă de validarea externă.
Orgoliul se hrănește din „mi se cuvine” și „eu știu mai bine”, din condamnare şi nemulţumire „eu sunt judecătorul realității.” Vindecarea se produce când apare recunoștința („mulțumesc pentru ce am, chiar acum”) şi responsabilitatea („ce pot schimba la mine, nu la ceilalți?”). Renunțarea la iubire (înstrăinarea de cei dragi, dezicerea de viaţă, de misiunea în această existenţă, lipsa dorinţei de a căuta soluţii) slăbește sănătatea sufletului.
Supărarea este adesea percepută ca o stare interioară aparent minoră, însă ea reprezintă o formă de agresivitate inhibată. În spatele supărării se află percepții precum: „nu mi s-a oferit ce merit”, „celălalt ar fi trebuit să știe”, „dacă mă iubea, se comporta altfel.” Când aceste gânduri rămân neexprimate, ele se acumulează și se transformă în iritare, sarcasm, răceală sau distanțare emoțională. Relația se încarcă energetic, iar karma se consolidează prin repetiția acestor micro-rupturi. Relațiile pot fi comparate cu oglinzi karmice. Relațiile apropiate reflectă cu fidelitate structura noastră interioară. Ele aduc la suprafață fricile, atașamentele și convingerile despre valoare și siguranță. Tiparele repetitive din relații indică zonele care solicită conștientizare și transformare. Pe măsură ce aceste tipare sunt lucrate interior, dinamica relațională se schimbă natural.
Atunci când cineva încearcă să își vindece karma, pot apărea câteva capcane subtile care deturnează procesul interior. Una dintre ele este bypassing-ul spiritual, exprimat prin atitudini de tipul „nu mai simt nimic, sunt doar iubire”, în timp ce furia, frica sau frustrarea rămân reprimate și neprocesate. Emoțiile nerezolvate continuă să influențeze comportamentul și relațiile, chiar dacă la nivel declarativ există o orientare spirituală. O altă capcană este superioritatea morală, formulată interior prin gânduri precum „eu sunt evoluat, ceilalți sunt toxici”, o formă de mândrie mascată care creează separare și blochează transformarea reală. În același timp, procesul poate fi deturnat fie prin fatalism, „asta e karma mea, n-am ce face”, fie prin vină excesivă, „totul e din cauza mea”. În primul caz, responsabilitatea personală este abandonată, iar schimbarea este percepută ca imposibilă. În al doilea caz, apare autocritica dură, care înlocuiește responsabilitatea cu tensiune și autoatac. Ambele extreme îndepărtează de esența vindecării karmice, care presupune conștiență, echilibru emoțional și corecție treptată a modului de a gândi și de a relaționa.
Vindecarea karmei presupune un proces concret de lucru interior, aplicat constant în viața de zi cu zi. Primul pas este observarea atașamentelor: identificarea situațiilor în care starea emoțională depinde excesiv de oameni, rezultate sau recunoaștere. Urmează reducerea mândriei prin flexibilizarea perspectivei personale, acceptarea limitelor proprii și renunțarea la nevoia de a avea permanent dreptate. În acest context, renunțarea la condamnare devine o decizie conștientă de a nu mai interpreta realitatea prin filtrul judecății și al reproșului, ceea ce diminuează tensiunea interioară și reactivitatea emoțională.
Procesul continuă prin iertare, înțeleasă ca eliberare a agresivității acumulate și ca oprire a mecanismelor de atac interior (unde nu pot ierta, încă doresc să atac). Menținerea iubirii ca direcție se traduce prin deschidere emoțională, comunicare clară și asumarea responsabilității personale. Pe măsură ce aceste practici se stabilizează, dorința de a primi validare, siguranță sau atenție se transformă într-o capacitate reală de a dărui, de a susține și de a fi prezent. Prin exerciţiul constant acestor pași, tiparele emoționale se modifică, relațiile se echilibrează, iar experiențele de viață capătă coerență și stabilitate.
Când iubirea devine condiționată de rezultat, sufletul se îmbolnăvește; când iubirea rămâne vie în ciuda pierderilor, omul îşi depăşeşte condiţia. Karma se vindecă atunci când durerea nu-ți ia iubirea (conexiunea cu Sinele autentic, cu Dumnezeu, cu dorinţa de a trăi şi a evolua).
